Home Actualitate Furtuna Eunice răvășește Olanda. Cel puț...
Actualitate

Furtuna Eunice răvășește Olanda. Cel puțin trei oameni au murit din cauza copacilor smulși de vânt

Furtuna Eunice a lovit în plin Olanda. Vântul a suflat cu rafale de până la 130 km pe oră în zonele de coastă. Trei persoane au decedat din cauza copacilor doborâți de vânt.

Furtuna Eunice răvășește Olanda. Cel puțin trei oameni au murit din cauza copacilor smulși de vânt
Furtuna Eunice răvășește Olanda. Cel puțin trei oameni au murit din cauza copacilor smulși de vânt · Foto: Business Magazin

Guvernul a trimis alerte text prin care atenționa populația să rămână în casă și să sune la serviciile de urgență numai în situațiile în care viața le este pusă în pericol.

În cele din urmă, rețeaua a căzut din cauza numeroaselor solicitări și un alt mesaj a fost transmis de autorități: „Numărul de urgență este supraîncărcat”.

Vântul a suflat cu rafale de până la 130 de kilometri pe oră în zonele de coastă. Institutul Regal de Meteorologie din Țările de Jos (KNMI) a emis o avertizare „cod roșu”.

Copacii doborâți de vânt au ucis trei persoane în Amsterdam. Poliția a încurajat cetățenii să nu iasă din locuințe pe durata furtunii.

Pagubele materiale sunt însemnate. O bucată din acoperișul stadionului clubului de fotbal ADO Den Haag a fost smulsă de vânt. În altă parte din Haga, poliția a evacuat rezidenții care locuiesc lângă o biserică, din cauză că cele două turle au început să se clatine în timpul vijeliei.

Mai multe camioane au fost răsturnate de curenții puternici de aer, perturbând traficul rutier.

Aeroportul Schiphol a anulat aproximativ 390 de zboruri, relatează Reuters.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună