Frontiera digitala

Era in 1990 cand John Perry Barlow, Mitch Kapor si John Gilmore infiintau organizatia civica Electronic Frontier Foundation, cu scopul explicit de a apara drepturile oamenilor in lumea digitala. Nu este greu de sesizat paralela dintre traditionala mitologie americana a frontierei (cucerirea vestului salbatic) si „frontiera electronica“ – viziune a internetului ca lume de cucerit si aparat. La vremea aceea Reteaua era un spatiu al pionierilor, iar lumea traditionala nu-i intelegea resorturile, asa ca activismul EFF voia in principal sa impiedice implicarea factorului politic si administrativ in aceasta noua lume. Poate nimeni nu a exprimat mai limpede aceasta viziune decat Barlow (considerat „un Jefferson al lumii digitale“) in celebra declaratie de independenta a ciberspatiului: „Guverne ale lumii industriale, giganti din carne si otel, eu vin din Ciberspatiu, noua casa a Mintii. In numele viitorului va cer voua, celor din trecut, sa ne lasati in pace. Nu sunteti bineveniti printre noi. Suveranitatea voastra nu ajunge acolo unde noi ne intalnim…“.

De la publicarea acestui manifest au trecut 11 de ani, iar lumea s-a schimbat radical. Internetul a incetat de mult sa fie o lume izolata si elitista, ajungand o parte integranta a lumii reale, cuprinzand atat zona afacerilor, cat si o parte tot mai importanta a vietii de zi cu zi a milioane (sau miliarde?) de oameni. Daca in urma cu doua decenii problema controlului internetului era importanta, astazi se pare ca lumea digitala a devenit mult mai destinsa. Ba chiar de-a dreptul frivola, daca e s-o credem pe Peggy Vaughn, care este nu doar autoarea cartii „Mitul monogamiei“, ci si expert al retelei AOL in problemele cauzate de… infidelitate! In viziunea ei, rolul internetului ca sursa a infidelitatii conjugale va creste tot mai mult si afirma ca ar fi putut sa-si documenteze mai mult de jumatate din continutul noii sale carti despre adulter pe baza mesajelor primite de la persoane care si-au inceput relatia amoroasa in internet. Si nu mai este vorba de demodatele sisteme matrimoniale (dating systems), ci mai cu seama de retele de socializare de genul MySpace sau Facebook, unde utilizatorii pot sa se cunoasca mai indeaproape, pot sa-si descopere afinitatile comune, iar doza de „dezinhibare“ pe care psihologii o atribuie comunicarii online sub acoperirea unui pseudonim poate duce foarte usor la o anume intimitate (mai ales ca totul de petrece in spatiul familiar al casei). Si totusi, unde este limita dintre idila virtuala si infidelitatea reala? Mai rezista oare frontiera dintre lumea digitala si lumea fizica? In previziunile pentru anul 2007, editorii revistei Wired au inclus si prima crima reala cu motivatii intr-o lume virtuala (Second Life), iar motivul probabil era tocmai adulterul digital.

Ne aflam undeva intre reality show si drama. Un barbat dintr-o parte a Atlanticului cunoaste pe internet o femeie din cealalta parte, petrec doua vacante impreuna si hotarasc sa se casatoreasca. Dar planul cade, pentru ca ea se dovedeste infidela, iar el isi expune povestea (cu toate mizeriile aferente) intr-un forum virtual, aducand ca argumente chiar paginile jurnalului online al fostei logodnice. Aproape o suta de comentarii urmeaza. Dar sunt si alte povesti romantice… Sotia se hotaraste sa puna la incercare fidelitatea sotului si isi creeaza un profil (sa zicem „bunicutza“) in reteaua de socializare pe care el o agreeaza. Il gaseste si initiaza flirtul, ca pana la urma sa-l cucereasca cu mesaje care seamana izbitor cu scrisorile de amor pe care i le trimitea cu multi ani in urma. Dar ea este la randul ei vrajita si decide sa duca jocul mai departe, trecand granita: stabileste o intalnire in lumea reala. Iar el vine, declansand drama. Frumoasa poveste… Dar probabil ati recunoscut „Babooshka“ lui Kate Bush din 1979, transpusa in cibespatiul de azi pentru a aduce din nou in discutie frontiera alunecoasa dintre spatiul virtual si lumea reala.

Iar daca mai era nevoie de o dovada ca frontiera digitala a disparut – si nu doar din perspectiva noilor ciber-doamne Bovary, ci si din cea a „guvernelor lumii industriale“ invocate de Barlow -, e suficient sa constatam ca rezidentii din lumea virtuala Second Life vor trebui de-acum sa plateasca TVA, daca provin din Europa. Daca va hotarati sa cumparati o insula (sau macar o casa) in Second Life pentru a va petrece orele de relaxare cu avatarul imaterial al „sufletului pereche“, aflati ca nu mai e loc pentru romantism. Fiscul va urmareste si in „noua casa a Mintii“.