Frica de Băsescu păzește bostănăria
Tăcerea președintelui Traian Băsescu înainte și după întoarcerea la Cotroceni a fost compensată din plin de fantezia comentatorilor care au lansat scenarii menite ba să catalizeze speranța că "puciștii" din USL vor fi pedepsiți penal, ba să hrănească groaza față de apetitul răzbunător al președintelui.
Un scenariu, alimentat inclusiv de surse din PDL, susține că democrat-liberalii ar pregăti o moțiune de cenzură contra guvernului Ponta, menită să aducă la putere un cabinet apolitic care să pregătească alegerile parlamentare. Un altul reînvie trocul propus USL de însuși Traian Băsescu, în care președintele ar demisiona dacă suspendatorii săi acceptă modificarea Constituției după rezultatul referendumului din 2009.
Vasile Blaga, liderul PDL, s-a declarat însă convins că Traian Băsescu e dornic să coabiteze cu guvernul USL, pornind de la teme ca schimbarea Constituției, “parcursul nostru euroatlantic” și pregătirea de aderare la Schengen.
În ce-l privește pe premierul Victor Ponta, principala problemă legată de coabitare pare să fie pentru el relația cu străinătatea, în condițiile în care ar vrea, dar nu știe cum să-și delimiteze guvernarea de impactul erorilor sau al ilegalităților guvernării precedente. La ședința de guvern de sâmbătă, Ponta le-a spus miniștrilor că din punctul lui de vedere, “cea mai gravă problemă a acestei toamne pentru România este faptul că începe ușor, ușor să vină decontul anilor pierduți pentru fonduri europene – 2009, 2010, 2011”, context în care “sunt două variante: ori împreună membrii Guvernului cu domnul președinte reinstalat, domnul Băsescu, și cu ceilalți încercăm să explicăm la Bruxelles că neregulile, faptele de corupție descoperite în 2009, 2010, 2011 trebuie sancționate, foarte bine, dar nu trebuie plătite de tot poporul român în 2012, asta e varianta pozitivă; dacă vom merge pe varianta negativă, în care ne aruncăm unii pe alții vina și o să fim împroșcați cu noroi că e guvernul USL, care în 2010-2011 n-a făcut ce trebuie, probabil că o să pierdem o mulțime de bani, nu noi, Guvernul, ci România și cred că ăsta e lucrul cel mai rău care se poate întâmpla țării noastre, indiferent de cine deține guvernul și indiferent de bătăliile interne”.