Fondul European de Stabilitate Financiară, retrogradat de S&P cu o treaptă, de la AAA la AA+
Fondul European de Stabilitate Financiară a pierdut calificativul "AAA", fiind retrogradat cu o treaptă, la "AA+", de către agenția de rating Standard and Poor's, care nu a exclus revenirea la calificativul "AAA" în cazul în care vor fi oferite garanții suplimentare.
Decizia este consecința retrogradării Franței și Austriei, state din zona euro care aveau calificativele “AAA” și permiteau Fondului European de Stabilitate Financiară, prin garanțiile lor, să beneficieze de cel mai înalt rating al S&P. Într-un comunicat, S&P precizează totuși că ar putea revizui calificativul FESF. “Dacă vom constata că obligațiunile pe termen lung ale FESF vor fi susținute deplin prin garanții ale statelor membre ce beneficiază de calificativul AAA, am putea reveni la AAA”, precizează S&P.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro