Fondul de Garantare a Asiguraților va soluționa, până la sfârșitul anului, peste 30.000 de cereri
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a aprobat, până la 29 noiembrie, 28.071 cereri de plată, în valoare de 126 de milioane de lei, pentru creditorii de asigurări ai Astra Asigurări. O prognoză a instituției arată că până la sfârșitul anului în curs, va fi depășit pragul de 30.000 de cereri.
Până la data de 29 noiembrie 2016, FGA a plătit efectiv 116 milioane de lei creditorilor de asigurări ai societății Astra Asigurări. În aceeași perioadă, FGA a respins la plată, total sau parțial, 7.055 de cereri de plată. În medie, FGA a aprobat la plată 4.000 de dosare pe lună.
„Din 28 August 2015 – data publicării deciziei ASF 2034/2015 privind închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, revocarea administratorului special, stabilirea stării de insolvență, declanșarea procedurii de faliment, precum și retragerea autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare Astra SA – până la 29 noiembrie 2016, FGA a primit 59.664 de cereri de plată. Cererile au fost depuse atât pentru cele 57.814 dosare de daună preluate inițial, cât și pentru cele 13.062 dosare deschise de către Fond, până la 29 noiembrie 2016”, se arată într-un comunicat al FGA.
Fondul a inițiat, conform legii, plata creanțelor de asigurări cuvenite creditorilor de asigurări ai Astra Asigurări începând cu data de 3 mai 2016, după rămânerea definitivă a deciziei de intrare în faliment a acestui asigurător, pronunțată la data de 28 aprilie 2016.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro