Focusul pe schimbare
Producătorii, distribuitoriI și fotografii stau față în față cu provocarea pe care o aduce avansul tehnologiei. Cum se adaptează la schimbAre cel mai mare retailer românesc de pe piața de echipamente foto-video?
„Totul a început prin 2008, când ai mei au cumpărat un aparat compact Kodak. Doi ani mai târziu am primit un DSLR de la niște prieteni buni din Anglia. După un workshop de profil, pot spune că m-am îndrăgostit de fotografie. Am făcut și un upgrade, acumulasem experiență cât să decid ce vreau să fac și de ce am nevoie. Și am făcut primul împrumut de 2.000 de euro. Îmi cumpărasem un Canon 600D, cu trei obiective și o mulțime de accesorii”, a descris Daniel Bordeianu, un tânăr fotograf, principalele repere din cariera sa de până acum. Daniel a investit sume mari în hobby-ul său, și, potrivit lui, investiția nu poate fi recuperată momentan – în contextul în care doar „trusa valorează aproape dublu față de un model de Dacia Logan nou”.
Evoluția lui este reprezentativă pentru întreaga piață de echipamente foto-video, aflată într-o schimbare accelerată și care înregistrează, la nivel valoric, scăderi de la an la an.
„Nu ar fi corect să apreciem piața foto referindu-ne doar la cei care folosesc DSLR, fiindcă a apărut și mirrorless-ul (camere foto care permit utilizatorilor să folosească diferite obiective și să obțină fotografii de o calitate comparabilă cu cea produsă de DSLR-uri, însă mai mici și mai ușoare decât acestea – n.red.). Per ansamblu, piața a crescut enorm, odată cu interesul pentru exprimarea prin imagine. Cât timp piața este în creștere, și nouă o să ne fie bine, dacă ne adaptăm la aceasta. Piața DSLR-ului a scăzut anul acesta, însă compensat cu creșterea de pe mirrorless, nu vorbim despre o scădere”, descrie piața pe care activează Marian Alecsiu, cofondatorul F64, cel mai mare retailer românesc de echipamente foto-video.
F64 Studio a înregistrat anul trecut o creștere de 1% a cifrei de afaceri, până la 122,4 milioane de lei, chiar dacă piața foto a fost anul trecut în declin.
Potrivit unui studiu al GfK Temax, legat de valoarea pieței bunurilor de larg consum, în 2017 vânzările din echipamente foto au atins cifra de 26 de milioane de euro, o scădere de un punct procentual față de 2016. În 2015, piața foto a scăzut cu 12,4% față de anul anterior, până la vânzări de 27 de milioane de euro.
Scăderea se observă însă și la nivel global, unde piața de echipamente foto s-a înjumătățit într-un deceniu, de la 21 la 10 miliarde de dolari, pe fondul prăbușirii vânzărilor de camere compacte, care au fost înlocuite de telefoanele mobile. Vânzările de aparate mirrorless au crescut cu peste 50% în 2017, în timp ce segmentul de camere foto de tip DSLR a scăzut cu 3%, astfel că giganții Nikon și Canon au renunțat să mai privească de pe margine cum rivalii de la Sony își extind dominația pe acest segment și vor lansa propriile produse dedicate fotografilor profesioniști.
Alecsiu observă însă că piața creatorilor de imagine este într-o creștere exponențială, chiar dacă anumite segmente din sectorul foto-video sunt în declin.
„Înainte DSLR-ul și compactele erau segmente importante. Apoi a apărut telefonul. Concentrarea noastră este în zona de exprimare până la nivelul de telefon. Piața depinde de modul în care vrei să o privești. Este în creștere exponențială, dar a scăzut numai pe segmentul DSLR cu 15-20%, ceea ce este normal, pentru că a apărut mirrorless. Acum trei ani, piața de mirrorless reprezenta 3% din piață. Acum, în unele țări, este mai mare ca unități. Ca unități mirrorless, la nivel mondial ponderea este de 40%, dar este uriașă față de acum trei ani”, descrie Alecsiu evoluția pieței.
Afacerea F64 este un business care a luat naștere mai întâi dintr-o pasiune personală, iar mai apoi din dorința de a sprijini comunitatea restrânsă de fotografi la acel moment. „În toți acești ani, ne-am dorit ca fotografia să devină o formă de exprimare pentru cât mai multe persoane, iar noi să fim cei care oferă sprijin nu doar pentru alegerea unui echipament, ci și pentru utilizarea acestuia cu maximum de rezultate”, a mai spus Marian Alecsiu, cofondator al F64. Cele mai căutate produse au fost obiectivele, aparatele DSLR și camerele mirrorless, cu aproximativ 50% din totalul vânzărilor.
În ceea ce privește cele mai recente realizări, F64 Studio a finalizat migrarea către o nouă platformă online și se pregătește să se mute într-un nou depozit, ca parte a unui plan de expansiune și pe plan național, dar și în alte țări din Europa.