Fly Go a înregistrat anul trecut o creștere de 500% a cifrei de afaceri
Agenția de turism online Fly Go a terminat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 10 milioane de euro, în creștere cu 500% față de anul 2012. Marja de profit a companiei fost de 2%.
Rezultatul se datorează, conform reprezentanților, pe investițiile în publicitatea online. Acestea au vizat în primul rând statele din Europa unde există comunități mari de români.
“În ultimii doi-trei ani ne-am concentrat pe românii care lucrează în afara granițelor țării”, a declarat Stefano Iervolino, director general Fly Go. “Peste 60% dintre rezervările noastre sunt făcute de către românii din străinătate. În medie, un astfel de român rezervă patru bilete pe an.” Rezervarea medie, conform reprezentanților, a fost de 175 de euro.
Pentru anul 2014, Fly Go estimează o creștere de 15% față de anul trecut, cu o marjă a profitului similară. Compania intenționează și extinderea ofertei de city break-uri, care a reprezentat 15% din cifra de afaceri a anului 2013. Pentru atingerea obiectivelor propuse, Fly Go dezvoltă o aplicația dedicată dispozitivelor mobile, ce va fi disponibilă din toamna acestui an.
Site-ul de rezervări Fly Go a fost lansat în România în 2008 și este disponibil și în Italia, Spania și Marea Britanie.