Flotele de camioane închiriate sunt următorul pas în dezvoltarea companiilor de transport
Piața de leasing operațional era dominată de autoturisme, închiriate pe termen lung de firme pentru angajați, dar începând cu anii 2013 și 2014 și companiile de transport de marfă au ales ca cel puțin o parte din camioane să fie închiriate, nu cumpărate.
Un camion poate costa până la 80.000 – 90.000 de euro, în timp ce un autoturism de flotă de obicei are un preț mediu de 15.000 de euro.
„Noi am finanțat mai multe flote de camioane MAN, nu una singură. La noi în țară vorbim acum de un nou trend, deoarece în Vest vorbim deja de un produs obișnuit. Clienții de camioane vor să plătească exact cât utilizează. Noi am intrat în acest business datorită apartanenței MAN la grupul VW, deoarece clienții internaționali doreau acest produs și în România, iar pe piața camioanelor vom finanța exclusiv MAN“, a spus Radu Manea, directorul diviziei de management de flotă în cadrul Porsche Finance Group.
În acest caz, operațiunile logistice au fost asigurate de importatorul local, MHS Truck & Bus, companie parte a Automobile Bavaria Group.
Primul contract de acest fel cunoscut este cel de 60 de camioane noi MAN alături de 25 de semiremorci Schmitz contractate în vara acestui an de Dumagas Transport, una dintre cele mai mari firme de transport de pe piața locală, cu o flotă de aproape 500 de camioane.
„Am primit finanțare pentru cele 60 de camioane deoarece am venit cu un business plan nou și avem potențial de creștere. Acestea nu au fost închiriate foarte ușor. Discuți-ile au început în martie și s-au prelungit deoarece situația financiară a companiei a îngreunat contractarea acestora. Noi am intrat cu aceste camioane în lucru abia în august-septembrie“, a spus Mircea Vlah, CEO al Dumagas.
Ca număr, Porsche Mobility are în portofoliu în prezent peste 200 de camioane închiriate, împărțite în zece flote, închiriate pe o perioadă cuprinsă între trei și cinci ani, în funcție de tipul contractului. „Am început discuțiile în 2012, iar primele camioane s-au finanțat în 2013; avem un plan în pregătire pentru a aborda și retailul, pentru a oferi produsul MAN pentru orice solicitant, direct la dealer. Experiența Dumagas le-a dat încredere că putem merge și către alți clienți“, a subliniat Manea.
Riscul închirierii unei flote de camioane, în comparație cu închirierea uneia de autoturisme, poate fi chiar mai mic, în opinia executivului. „Este riscant și nu deoarece un camion este un instrument de lucru, de care depinde activitatea. Dacă nu mai are un turism, firma își cumpără unul mai ieftin sau externalizează. În transporturi sunt sume mai mari, dar finanțăm businessuri fezabile. Ne uităm inclusiv la cash-flow, nu doar la cifră de afaceri și profit. Nu urmărim contracte pe termen scurt, ci unele pe termen lung.“
Cea mai mare flotă din portofoliul companiei de leasing, a unui transportator rutier francez generalist care activează și în România, este de peste 100 de camioane și este în creștere, dar Porsche Mobility nu are permisiunea de a-i comunica numele. Compania franceză are aproximativ jumătate din cele 234 de camioane închiriate în regim de leasing operațional.
„Noi am finanțat numai capete tractor pentru transport internațional rutier. Am făcut ofertă și pentru specializate, dar nu există piață. Acolo am făcut câteva cotații, dar numai pentru volume foarte mici. În plus, dacă un camion de transport internațional poate rula în întreg ciclul de viață peste 1,5 milioane de kilometri, unul de construcții are o exploatare complet diferită. Pentru noi este o zonă nouă pe care o învățăm“, a subliniat Manea.
Decizia de a intra pe segmentul camioanelor închiriate vine pe o piață în creștere a utilajelor. Camioanele grele, de peste 18 tone, utilizate cu precădere în transporturile internaționale au fost cel mai dinamic segment al pieței autovehiculelor în primele nouă luni din acest an, cu o creștere de 33%, la peste 3.300 de unități noi, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). „Deocamdată, partea de camioane are o pondere redusă în raport cu autoturismele. Targetul nostru nu este neapărat legat de volum – din ceea ce se livrează, noi vrem să avem o pondere cât mai mare și să putem oferi și leasing financiar sau credit, nu doar operațional sau mix între acestea. Nu oferim fleet management de camioane deoarece anvelopele sunt gestionate de furnizori și camioanele de dealeri“, a subliniat Radu Manea.
