Finanțele propun garanții suplimentare pentru acest an de maximum 200 milioane de euro pentru "Prima Casă"
Ministerul Finanțelor a propus suplimentarea cu 200 de milioane de euro a plafonului de garanții disponibil pentru programul "Prima Casă", care va fi accesat numai de către băncile care au epuizat deja sumele alocate în ultima etapă, și vor să mai acorde credite tot prin asumarea a 50% din risc.
“Pentru anul 2012, plafonul garanțiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, este de 200 milioane euro. Garanțiile se acordă în baza protocoalelor încheiate de finanțatorii cu FNGCIMM, în condițiile împărțirii în mod egal a riscurilor și a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin FNGCIMM și finanțatori”, se arată într-un proiect de HG elaborat de Ministerul Finanțelor Publice. Potrivit aceluiași document, finanțatorii au obligația de a notifica Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) și Ministerul Finanțelor Publice cu privire la intenția de a solicita alocarea de sume din plafonul pentru 2012 cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data la care estimează că vor acorda garanții până la limita plafonului reutilizat stabilit prin protocoalele încheiate anterior.