Finanțele au împrumutat 500 mil. euro pe zece ani, la dobândă de 5,8% pe an
Ministerul Finanțelor a vândut ieri obligațiuni de stat pe zece ani de 500 mil. lei, plătind un randament de 5,81% pe an, peste nivelul plătit la licitația anterioară cu astfel de titluri.
Ministerul Finanțelor a vândut ieri obligațiuni de stat pe zece ani de 500 mil. lei, plătind un randament de 5,81% pe an, peste nivelul plătit la licitația anterioară cu astfel de titluri. Cererea s-a ridicat la 908 mil. lei, aproape dublu față de oferta indicativă. Spre comparație, multe dintre licitațiile pentru titluri cu scadență lungă organizate de la începutul anului au înregistrat o cerere de cinci-șase ori mai mare decât suma indicativă. Analiștii anticipau anterior o cerere scăzută pentru titlurile de stat vândute ieri în condițiile în care principalii cumpărători sunt investitorii străini, speriați acum de criza din Cipru. Ultima licitație cu titluri pe zece ani a avut loc în ianuarie, randamentul pătit atunci fiind de 5,71% pe an. Finanțele au vândut de la începutul anului obligațiuni și certificate de trezorerie de peste 18 mld. lei, la care se adaugă o emisiune de titluri de stat de 500 mil. euro și bonduri de 1,5 mld. dolari.