Finala Europa League, afacerea
Organizarea la București a finalei Europa League, una dintre cele mai mari competiții fotbalistice din lume, pune România pe harta lumii sportive pentru prima oară în istorie. Zecile de mii de fani care vor însoți Athletic Bilbao și Atletico Madrid pe stadionul National Arena vor aduce, dincolo de plusul de imagine, circa 30 de milioane de euro. Cine are de câștigat cel mai mult pe seama meciului…
Dacă Bucureștiul a trebuit să aștepte 20 de ani pentru a avea un stadion de talie europeană, a fost nevoie de și mai mult timp pentru a aduce în România unul dintre cele mai vizibile evenimente sportive ale lumii.
Finala Europa League – Ministerul Turismului: Nu putem pune în practică acțiuni de promovare a României ca destinație turistică
În seara de 9 mai în jur de 60 de milioane de telespectatori din întreaga lume vor vedea la televizor confruntarea finală a competiției Europa League dintre echipele spaniole Athletic Bilbao și Atletico Madrid. Bucureștiul și Münchenul sunt orașele înspre care se îndreaptă atenția pasionaților de fotbal în luna mai.
Dacă National Arena e gazda finalei 100% spaniole, după ce anul trecut în etapa finală de la Dublin s-au înfruntat două echipe portugheze, un meci interesant se anunță și pe 19 mai, când Bayern și Chelsea își dispută trofeul Ligii Campionilor tocmai în orașul de baștină al nemților. Totuși, mai întâi e rândul României să arate lumii întregi spectacolul fotbalistic. Iar vizitatorilor potențialul turistic.
Finala Europa League – Asociația Taximetriștilor: Suporterii spanioli ne vor crește vânzările cu 50% față de o zi normală
Dincolo de cele 18.000 de bilete alocate de către UEFA suporterilor echipelor finaliste, câte 9.000 fiecărui club, alți 20.000 de turiști, iubitori ai sportului-rege și oficiali vor ajunge în București în a doua săptămână a lunii mai.
ATERIZAREA SPRE MAREA FINALĂ
“Vom sta într-o zonă foarte centrală, chiar lângă Ateneu, deci dacă e vorba să fie chiar locul ăsta, ar fi frumos să stăm cu toții acolo și să mergem împreună înspre stadion, la fel cum am făcut la Barcelona. Din ce am văzut pe Google Maps, ar fi de mers cam trei kilometri până la stadion, dar, deși e puțin cam departe, ar fi frumos să mergem cu toții cântând către marele meci.” Nicolas Barrio este unul dintre coordonatorii fanilor lui Atletico, care vor ajunge la București în ziua de dinaintea meciului. 80 de chartere vor ateriza la Otopeni, cele mai multe venind de la Bilbao și Madrid, iar fanii vor fi direcționați cu autobuze și taxiuri către zonele special amenajate din piețele Constituției și George Enescu.

“Ne așteptăm la dublarea traficului zilnic. Va fi o zi specială și pentru noi”, spune Valentin Iordache, directorul de comunicare al Aeroportului Internațional Henri Coandă, București-Otopeni. În cifre, dublarea înseamnă 70-80 de aeronave de capacitate medie standard, între 150 și 200 de locuri, în mare parte Airbus 320 sau Boeing 737, la care se adaugă cursele care zboară după programul normal. Vor avea de câștigat de pe urma finalei și companiile aeriene care zboară către și dinspre destinații din Spania, în mare parte acoperite de transportatorul național TAROM, care zboară zilnic la și de la Madrid, și de companiile low-cost Blue Air și Wizz Air. Oficialii TAROM susțin că evenimentul va influența traficul turistic: “Gradul de rezervare pe destinația Spania a depășit cu mult așteptările pentru această perioadă, situându-se la peste 90%”. Față de perioada similară a anului trecut, TAROM estimează o creștere de 24% pe fluxurile de pasageri pe cursele din și către Spania.
Daniel de Carvalho, corporate communications manager al Wizz Air, companie care asigură legătura între București și destinații spaniole precum Alicante, Barcelona, Madrid, Palma de Mallorca, Valencia și Zaragoza, spune că operatorul a crescut numărul de zboruri pentru vara 2012, atât pe seama microbiștilor, cât și a celor care aleg să viziteze România. Traficul web pe pagina de internet a Wizz Air a crescut cu 25% pe pagina în limba spaniolă, iar oficialii se așteaptă ca rezervările să aibă o tendință similară odată cu finalizarea planurilor de călătorie. Oficialul spune că prețul redus oferit de operatorii low-cost este, în general, un factor-cheie care propulsează companiile în topul alegerii microbiștilor. “Turiștii aleg destinații spre care pot călători cu tarife scăzute pentru că preferă să-și cheltuiască veniturile în timpul vacanței pe toate lucrurile bune pe care le poate oferi România”, conchide Carvalho.
Oficialii Blue Air susțin că nu au luat în calcul introducerea de zboruri suplimentare, dar se așteaptă ca aeronavele care operează aceste destinații să aibă un grad de încărcare de 100%. Mirela Tudorache Secan, directorul de marketing al Blue Air, admite că a primit numeroase solicitări ca urmare a “interesului major” al brokerilor de chartere pentru aceste destinații. Ea spune că finala Europa League este o oportunitate pentru România și pentru București, în special datorită expunerii media pe care o va avea acest meci de fotbal la nivel european. “Ne așteptăm ca evenimentul să deschidă granițele pentru cei care se întorc în România, iar pentru a crea o ofertă sustenabilă de turism soluția e menținerea transportului aerian low-cost către România”, declară și oficialii Wizz Air. Chiar dacă vorbim doar de câteva zile în care turiștii străini vor fi prezenți în capitală, toți operatorii mizează pe creșteri importante, ca urmare a celui mai important eveniment anunțat pentru acest an pentru aviația românească.
Vicepreședintele Asociației Transportatorilor în Regim de Taxi și Închiriere, Cristian Lăzărescu, se așteaptă la practicarea tarifului maximal, de 3,5 lei per kilometru, de către unii taximetriști pe durata evenimentului și estimează încasări cu 50% mai mari față de o zi obișnuită. El atrage atenția asupra numărului mic de taximetre care deservesc Aeroportul Internațional Henri Coandă, punctul principal de intrare a suporterilor în țară, dat fiind că circa 300 de mașini operează la Otopeni. “Cu o floare nu se face primăvară”, rezumă Lăzărescu impactul meciului asupra veniturilor fiecărui taximetrist, oarecum sceptic la felul în care va impresiona România zecile de mii de vizitatori.