Filme proiectate la One World România pot fi vizionate online, de luni până duminică, în avanpremieră
Cinci filme aflate în selecția celei de-a opta ediții a Festivalului One World România 2015 vor putea fi vizionate, în avanpremieră, pe platforma online Doc Alliance Films, de luni până duminică.
Astfel, pentru al treilea an consecutiv, filmele vor fi disponibile gratuit pentru vizionare pe site-ul www.dafilms.com, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Din selecția din 2015 au fost alese “Vitosha”, “Waiting for August”, “Naked Island”, “The Serbian Lawyer” și “Outside”.
Urmând să fie prezentat în secțiunea “Războaie contra naturii”, documentarul bulgar “Vitosha” spune o poveste familiară pentru multe țări postcomuniste. Vitosha – cel mai mare parc natural bulgar – se află periculos de aproape de Sofia și, mai ales, de interesele dezvoltatorilor și politicienilor locali. Manevrele acestora au declanșat proteste de stradă de o asemănare izbitoare cu cele împotriva
exploatărilor de la Roșia Montană din aceeași perioadă, de la București.
“Waiting for August”, documentarul multipremiat al Teodorei Ana Mihai, va fi prezentat în secțiunea “Adulți de nevoie”. Filmul este un portret sensibil al Georgianei, care încă nu împlinise 15 ani la data filmării. După ce mama sa pleacă pentru a lucra în străinătate, Georgiana trebuie să se transforme dintr-o adolescentă în capul familiei, având singură grijă de cei șase frați ai săi.
Proiectat în secțiunea “Traume”, documentarul “Naked Island” este construit, de asemenea, în jurul unei povești de familie. Pentru regizoare, filmul reprezintă un prim pas spre a înțelege trecutul ascuns al bunicului său, încarcerat pe o însulă într-un lagăr de concentrare din anii ’50. O familie care încă nu își revine din traumele trecutului, o privire diferită asupra regimului lui Tito din Iugoslavia,
considerat o oază de libertate în fostul bloc sovietic.
Istoria controversată a Peninsulei Balcanice este și subiectul celui de-al patrulea documentar, “The Serbian Lawyer”. Filmul îl are în centru pe tânărul avocat care l-a aparat la Haga pe Radovan Karadzic, temutul criminal de război. Marko este loial principiului de bază al legii – oricine are dreptul la apărare. Dar acest proces extrem de mediatizat și încărcat de emoție determină viitorul avocatului și îi influențează viața personală.
În documentarul “Outside”, regizorul Andrei Schwartz îl reîntâlnește pe protagonistul filmului său precedent, “Jailbirds”, care a fost condamnat la 21 de ani de detenție. De data aceasta, însă, cei doi se întâlnesc într-o situație complet nouă – după eliberarea din închisoare. Cum se va încheia această călătorie către lumea liberă?
Cea de-a opta ediție a Festivalului internațional de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania se va desfășura între 16 și 22 martie, în București, evenimentul cinematografic derulându-se sub motto-ul “kino-maidan”.
Festivalul propune o privire asupra “maidanelor” de pe cinci continente și îi așteaptă pe bucureșteni la proiecții și evenimente conexe pentru a discuta despre câteva dintre cele mai presante probleme ale societății actuale.
Festivalul One World România este organizat de Asociația One World România, alături de Centrul Ceh București, și se bucură de susținerea programului Statul de Drept Europa de Sud Est al Konrad-Adenauer-Stiftung.