Fericirea se află pe o insulă
Explozie de nuanțe de albastru, coaste dantelate, grote secrete unde poți înota departe de ochi indiscreți, dar și exuberanță și nopți vibrante și pline de distracție – insula grecească Zakynthos le are pe toate.
Nu am fost niciodată atrasă de Grecia, țară unde majoritatea prietenilor mei preferau să-și petreacă concediile de vară și de unde mereu se întorceau cu povești despre plaje cu nisipuri fine și cu ape de un albastru nemaivăzut. Vara aceasta, pentru că nu-mi pregătisem concediul din timp dar și dintr-o oarecare comoditate, am decis să mă conving cu ochii mei dacă Grecia chiar este un colț de paradis, așa cum auzisem. Am dat cu banul, la propriu, pentru a alege o destinație grecească și m-am ales cu Zakynthos.
„Floarea Levantului“ sau „Veneția Sudului“, așa cum a fost numită de-a lungul timpului insula Zakynthos, aflată în Marea Ionică, în vestul peninsulei Peloponez, nu se lasă descoperită din prima. Odată ce pășești în afara aeroportului de pe insulă, te lovește din plin ariditatea peisajului, unde la sfârșit de iulie abia dacă simți o adiere lină de vânt. O insulă prăfuită, unde din loc în loc apar palmieri și câteva smocuri de flori de un roșu turbat, aceasta este prima imagine cu care te primește Zakynthos în mijlocul verii. Nu fiți dezamăgiți, pentru că odată ce vă depărtați de aeroport și mergeți către stațiunile de pe insulă, aproape de mare, peisajul se schimbă la 180 de grade.

Prima întâlnire cu adevăratul spirit al insulei a avut loc pentru mine în Laganas, stațiunea în care am și stat de altfel, situată în partea de sud. Considerată polul distracției din Zakynthos, pentru că este frecventată în special de turiștii tineri, Laganas este și cea mai mare stațiune din insulă. Chiar dacă de multe ori am auzit că în Grecia te simți ca acasă datorită numărului mare de români care aleg această țară ca destinație de vacanță, în Laganas de puține ori am auzit limba română printre turiști. În schimb, cuvinte în engleză, suedeză, italiană sau germană se auzeau la tot pasul, fie pe plaja cu nisip mărunt și apă cristalină din golful care mărginește stațiunea, fie pe străzile largi, înțesate de magazine cu suveniruri sau cu baruri, restaurante și cluburi din Laganas.
Laganas mai este vestită și pentru că în apropiere de această stațiune trăiesc celebrele broaște țestoase Caretta Caretta, pe care le puteți vedea dacă vă îmbarcați într-un vaporaș Glass Bottom (cu podea de sticlă, prin care se vede fundul apei), dar puteți și înota alături de ele, având în vedere că de multe ori se apropie de malul golfului. Iar dacă vreți să fiți și mai aproape de faimoasele țestoase, puteți ajunge cu vaporașul sau cu o barcă cu motor pe insula Marathonisi din apropierea Laganas, care are două plaje, una cu nisip fin și auriu unde Caretta își depun ouăle, alta cu pietricele fine și cu două mici grote ce pot fi vizitate.
Iar dacă ați înotat în apele line din golful Laganas, pline ochi de turiști, puteți încerca și plaje mai pustii, unde însă încălțămintea specială este absolut necesară, din cauza aricilor de mare care nu vă vor cruța deloc. Keri este un dintre aceste plaje. Situată în partea de sud-vest a insulei, Keri impresionează nu doar prin plaja secretă unde vă puteți bălăci în voie, departe de ochii curioși ai altor turiști, dar și prin arcadele de piatră săpate de apă, prin care soarele creează jocuri de culori și lumini. Din Laganas puteți lua vaporașe care vă vor duce pentru 20-25 de euro de persoană atât pe insula Marathonisi, cât și la Keri, plimbare ce durează trei ore cu tot cu timpul pentru înot. Iar pentru 10 euro în plus puteți face întregul tur al insulei Zakynthos, care durează 6-7 ore, cu opriri pe câteva plaje care vă vor răsfăța privirile: Kalamaki, Tsilivi, Alikansa sau Alykes.
Dacă vreți totuși să vedeți și altceva decât coaste dantelate și plaje mirifice, cea mai la îndemână modalitate de a vizita interiorul insulei, care nu are mai mult de 40-50 de kilometri în lungime și vreo 20 de kilometri în lățime, este mașina. Dacă ați ajuns cu avionul în Zakynthos, nu vă faceți griji, pentru că în fiecare stațiune se găsesc la tot pasul locuri de unde puteți închiria o mașină, de la prețuri începând de la 40-50 de euro pe zi.
Odată ce v-ați hotărât să închiriați o mașină pentru una sau mai multe zile, primul popas trebuie – neapărat – să fie capitala insulei, Zakynthos sau Zante, plină de clădiri cu două și trei etaje, a căror arhitectură este o combinație de stil venețian, dar și francez și englez. Centrul orașului, în care trăiesc circa 10.000 de locuitori, este dominat de statuia lui Dionysios Solomos, poetul care a scris imnul național al Greciei. În portul din Zakynthos se regăsește și biserica Saint Dionysios, numită după sfântul protector al insulei, unde puteți admira picturi de acum câteva secole. Mai puteți vizita, tot în turul cu mașina, celelalte stațiuni din Zakynthos, printre care Argassi sau Planos.

Am lăsat spre final „cireașa de pe tort“ a insulei Zakynthos. Cu siguranță ați văzut imagini cu cea mai cunoscută destinație din Zakynthos, plaja Navagio, pe afișele de promovare a sejururilor în Grecia. Un mic golf străjuit de stânci, cu o apă de un turcoaz intens cum rar am văzut, „păzit“ de un vas naufragiat în urmă cu câteva decenii, despre care se spune că ar fi aparținut unor contrabandiști de țigări – imaginea îți desfată ochii și te face să te minunezi că un astfel de peisaj poate exista la o distanță atât de mică de România.
Cunoscută și sub denumirea de Shipwreck Beach, plaja din Nagavio este accesibilă doar de pe mare, fie cu ambarcațiuni închiriate, fie cu vase care fac croaziere zilnice. Pentru a surprinde însă o imagine panoramică a acestui colț de rai trebuie să ajungeți deasupra golfului, undeva la 200-300 de metri înălțime. Privind în jos, simți un nod în stomac care nu știi dacă este provocat de frica de înălțime sau de emoția de a vedea un colț de paradis.
Destul de aproape de Navagio se găsesc și așa-numitele Blue Caves, sau grote albastre, în care se poate intra și înota, alături de corali care sclipesc multicolor în apele albastre, nestingherite de lumină.
Iar dacă despre peisaje am vorbit numai de bine, mâncarea grecească nu trebuie nici ea ratată în Zakynthos, chiar dacă în București și în întreaga țară în ultimii ani numărul restaurantelor cu specific grecesc a crescut vertiginos și ne-a făcut să ne simțim din ce în ce mai familiari cu bucătăria acesteia. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu un gyros cu carne de pui bine rumenită, o salată grecească stropită fără pic de milă cu ulei de măsline și cu ierburi sau un sos tzatziki dens și aromat, toate preparate după rețeta autentică, chiar în țara de unde provin. Nu ratați taverna El Greco, situată pe serpentinele din Agios Sostis, în stațiunea Laganas, unde pe lângă mâncarea tradițională grecească puteți servi o carafă strașnică de ouzo aromat, tradiționala băutură a grecilor.
Plaje care aduc aminte de zei și de legende elene de mult uitate, apă limpede și curată, exuberanță la tot pasul, delicii culinare care satisfac gusturile oricărui gurmand – ce îi mai poate lipsi unei vacanțe reușite? Cred că știu deja unde vreau să-mi petrec următorul concediu de vară.