Femeia care scria istorie în Italia: Giorgia Meloni, care a pornit cu o etichetă de extremă-dreaptă, ar putea ajunge cel mai longeviv lider italian de după al Doilea Război Mondial. Înainte de a deschide șampania liderul italian mai trebui să treacă un ultim test

4 septembrie 2026, o zi aparent obișnuită din calendar, ar putea marca un moment istoric pentru politica italiană. Dacă va rămâne în funcție până atunci, Giorgia Meloni va depăși recordul lui Silvio Berlusconi și va deveni cel mai longeviv prim-ministru italian cu un mandat continuu de după Al Doilea Război Mondial. Performanța ar fi cu atât mai remarcabilă într-o țară care, de la proclamarea republicii în 1946, a schimbat 68 de guverne, cu o durată medie de puțin peste un an, scrie Financial Times.

Ascensiunea și rezistența politică a Giorgiei Meloni sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât instalarea sa la Palatul Chigi, în septembrie 2022, a venit după prăbușirea unui guvern de uniune națională condus de Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene și figură de referință pentru stabilitatea economică. Puțini anticipau atunci că liderul combativ al opoziției, al cărui partid, Frații Italiei, își are rădăcinile în neo-fascismul postbelic, va prezida „cea mai lungă perioadă de calm politic din ultimele decenii”,

Nu este de mirare că Meloni și aliații săi insistă constant asupra stabilității guvernării.

 „Ni s-a oferit o oportunitate istorică de a face din Italia țara la care am visat mereu. organizat la Roma. Construim o Italie complet diferită de cea pe care lumea o cunoștea și de cea cu care italienii păreau să se fi resemnat.” le-a spus Meloni susținătorilor săi.

 Mesajul său sugerează ambiția unui lider transformator, însă această ambiție nu a fost dublată, până acum, de o viziune economică coerentă și clar articulată.

La mai bine de trei ani de la preluarea puterii, întrebarea care revine tot mai des în rândul opiniei publice și al mediului de afaceri este ce a realizat, concret, guvernul Meloni dincolo de supraviețuire. Pentru mulți italieni, răspunsul este dezamăgitor. Economia dă semne de oboseală, în pofida infuziei masive de fonduri europene, de aproximativ 140 de miliarde de euro, primite prin mecanismul de redresare post-Covid. Creșterea economică este modestă, estimată la 0,4% în 2025, și se preconizează că va rămâne sub 1% în următorii ani, unul dintre cele mai slabe ritmuri din zona euro.

Fostul premier și președinte al Comisiei Europene Romano Prodi surprinde esența paradoxului actualei guvernări.

„Este o coaliție fantastică pentru că Meloni reușește să impună disciplină, iar rezistența pe termen lung a guvernului este garantată. Dar prețul este lipsa inovației într-o țară care a fost deja paralizată mult timp.” spune el.

Această disciplină politică nu s-a tradus, însă, în reforme structurale menite să stimuleze productivitatea și să abordeze problemele profunde ale economiei italiene, precum îmbătrânirea forței de muncă sau stagnarea educațională.

Pe de altă parte, guvernul Meloni a câștigat capital de încredere pe piețele financiare internaționale. Agențiile de rating și investitorii au apreciat angajamentul ferm pentru disciplina fiscală. Deficitul bugetar a fost redus la 3% din PIB, de la 8% la preluarea mandatului, iar diferența de randament dintre obligațiunile italiene și cele germane a coborât la minimele ultimilor 16 ani. Moody’s a îmbunătățit recent ratingul datoriei suverane a Italiei, invocând „un istoric consistent de stabilitate politică și de politici publice” și anticipând o scădere graduală a datoriei publice începând cu 2027.

Această consolidare fiscală are însă un revers dureros pentru populație. Puterea de cumpărare a angajaților din sectorul public a fost puternic erodată, iar salariile reale sunt cu aproape 9% sub nivelul din 2021. Povara fiscală a crescut la 42,8% din PIB, mult peste media OECD, iar austeritatea, criticată vehement de dreapta italiană în opoziție, a devenit una dintre caracteristicile centrale ale actualei guvernări.

„Dacă te uiți atent, guvernul actual a impus cea mai mare doză de austeritate, prin creșteri de taxe și tăieri de cheltuieli”, observă economista Veronica De Romanis.

În plan extern, Meloni a încercat să își consolideze rolul de actor relevant pe scena occidentală.

 „Avem datoria de a fi influenți la nivel internațional”, a declarat ea, insistând asupra poziționării Italiei ca lider în Occident.

 Relația sa apropiată cu Donald Trump, care i-a lăudat public leadershipul, îi oferă vizibilitate, dar și riscuri.

 „Inima ei bate pentru Maga, dar geografia nu poate fi schimbată”, spune Nathalie Tocci, directoarea Institutului pentru Afaceri Internaționale de la Roma, sugerând fragilitatea acestui echilibru între Washington și Bruxelles.

Pe plan intern, referendumul privind reforma justiției, așteptat în primăvară, se anunță un test politic major. Deși Meloni susține că un eventual eșec nu va afecta stabilitatea guvernului, analiștii avertizează că o înfrângere ar putea eroda aura de invincibilitate a premierului.

„Ar fi văzută pentru prima dată ca un perdant. Odată ce pierzi această aură, este greu să recuperezi.” spune Lorenzo Pregliasco de la YouTrend.

Giorgia Meloni a contrazis multe dintre temerile care au însoțit-o la începutul mandatului. A adus stabilitate într-un sistem notoriu pentru haos și a evitat derapaje financiare majore. Însă, pe măsură ce se apropie de un potențial record istoric de longevitate, presiunea crește. În Italia, calmul politic este apreciat, dar fără creștere economică și perspective clare, stabilitatea riscă să fie percepută nu ca o realizare, ci ca o stagnare mascată.