Home Actualitate Femei reținute după ce și-au făcut opera...
Actualitate

Femei reținute după ce și-au făcut operații estetice la o clinică și nu le-au plătit

Două femei de 34 și 36 de ani au fost reținute de polițiști după ce și-au făcut proceduri estetice la o clinică din Capitală, dar nu le-au plătit. Prejudiciul depășește 21.000 de lei.

Poliția Capitalei informează că două femei, cu vârste de 34 și 36 de ani, sunt cercetate într-un dosar penal pentru abuz de încredere prin fraudarea creditorilor.

În 17 octombrie 2025, Secția 20 Poliție a fost sesizată de către reprezentantul unei clinici medicale, cu punct de lucru în Sectorul 6, cu privire la faptul că două persoane ar fi achiziționat mai multe proceduri estetice și nu ar fi achitat contravaloarea acestora, prejudiciul cauzat fiind de peste 21.400 de lei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de cele două femei.

Acestea ar fi cumpărat intervenții faciale minim invazive în cadrul clinicii medicale respective, cunoscând că nu vor putea plăti costurile aferente acestora.

Surse din anchetă au declarat pentru MEDIAFAX că cele două femeie au fost la o clinică din Sectorul 6, unde au făcut mai multe tratamente estetice și au plecat fără să plătească. Prima femeie a făcut un tratament acid hialuronic de 6.300 lei, skinbooster facial de 1.450 de lei, un tratament toxinp botulinică de 900 lei, tratamente biostimulate de 4.500 lei și un tratament buze de 1.000 lei. Cea de-a doua a făcut: tratament toxină botulinică în valoare de 1000 de lei, tratament acid hialuronic de 4.000 de lei, skinbooster de 1.400 lei și tratament buze în valoare de 900 lei.

Cele două femei au fost audiate și reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților cu propuneri legale.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună