Favoritul la alegerile prezidențiale din Ucraina îndeamnă Germania să boicoteze gazul rusesc
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko, favorit în sondajele pentru alegerile prezidențiale din 25 mai, îndeamnă Germania, într-un interviu care va apărea în ediția de miercuri a cotidianului Bild, să boicoteze gazul rusesc, pentru a protesta față de anexarea Crimeei de către Rusia.
“Uneori trebuie să plătești prețul democrației”, a afirmat el pentru cotidianul german Bild. “O boicotare a gazului rusesc ar fi o sancțiune corectă și ar pune în genunchi Rusia din punct de vedere economic”, a adăugat Petro Poroșenko, un om de afaceri și deputat în vârstă de 48 de ani care are o avere estimată de Forbes la 1,6 miliarde de dolari.
“Există posibilitatea unor noi sancțiuni, unor embargouri economice, chiar ca Germania să boicoteze gazul rusesc până când Rusia va pune capăt invaziei în Crimeea”, a mai afirmat miliardarul proeuropean.
Petro Poroșenko și-a oficializat vineri candidatura la Președinția Ucrainei.
Potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută, el ar obține 24,9% din sufragii, plasându-se în fața fostului campion mondial la box Vitali Kliciko (8,9%), care s-a retras din cursă, și a fostului premier Iulia Timoșenko (8,2%).
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro