Fața nevăzută a masacrului de la Charlie Hebdo: ascensiunea extremismului și ipocrizia în susținerea unei publicații controversate

Actuala criză își are originea în prăbușirea hegemoniei europene în Africa de Nord, după Al Doilea Război Mondial, și nevoia Europei de forță de muncă ieftină, explică George Friedman, președintele Stratfor. Felul în care au luat sfârșit relațiile imperiale a făcut ca europenii să fie obligați să permită migrația musulmanilor pe continent, iar granițele permisive ale Uniunii Europene au făcut ca aceștia să se poată stabili după plac. În ceea ce privește musulmanii, aceștia nu au venit pentru o transformare culturală. Au venit să muncească și să facă bani, cele mai simple motive. Apetitul europenilor pentru forță de muncă ieftină și apetitul de muncă al musulmanilor s-au combinat pentru a genera o mișcare masivă a populațiilor.

Problema este complicată de faptul că Europa nu mai este doar creștină. Creștinismul și-a pierdut dominația asupra culturii europene, în secolele trecute, Europa adoptând doctrina secularismului. Pe continent au fost invitați și primiți oameni care nu numai că nu împărtășesc această doctrină a secularismului, dar o și resping. Ceea ce creștinii văd ca un progres care elimină conflictul sectar, pentru musulmani dar și pentru unii creștini este pur și simplu decadență, slăbirea credinței și lipsă de convingere.

Zeci de lideri mondiali și circa un milion și jumătate de oameni au demonstrat la Paris pentru a deplânge asasinarea a 10 editori și caricaturiști de la Charlie Hebdo și a altor șapte oameni, polițiști și clienți ai unui magazin evreiesc, de către trei islamiști radicali născuți în Franța, vrând să arate că Europa va îmbrățișa întotdeauna valorile liberale și toleranța.

Guvernul președintelui francez François Hollande insistă că libertatea de expresie nu trebuie îngrădită de teama unor noi atacuri. Dar scepticismul a apărut în rândul supraviețuitorilor de la Charlie Hebdo, care resping ca nesincer o parte din sprijinul primit, al celor care consideră publicația pur și simplu ofensatoare, dar și al unora care contestă respectarea drepturilor omului de către unii dintre cei peste 40 de lideri mondiali participanți la marșul pentru unitate de la Paris. Între timp, tirajul primului număr al Charlie Hebdo de după atacul armat care i-a decimat redacția, scos miercuri, 14 ianuarie, a fost mărit de la trei la cinci milioane de exemplare, pentru a face față unei cereri excepționale în Franța.

Amploarea fără precedent a marșului de la Paris a vrut să demonstreze că Europa va îmbrățișa întotdeauna valorile liberale și toleranța. Un eveniment mai elocvent pentru actuala atmosferă europeană ar putea fi însă o contrademonstrație care a avut loc în Beaucaire, Franța, condusă de Marine Le Pen, liderul Frontului Național de extremă dreapta. Demonstrația din Beaucaire s-a încheiat cu intonarea imnului național al Franței și cu scandarea „Aceasta este casa noastră“.

Le Pen se află în prima linie a resurgenței naționalismului european, al cărui scop este izgonirea de pe pământul natal a celor considerați drept musulmani subversivi. La fel ca alți lideri naționaliști extremiști, Le Pen profită de îngrijorarea legitimă provocată de islamismul militant – 10.000 de soldați au fost desfășurați în Franța ca măsură de siguranță – pentru a eticheta toți musulmanii ca ostili valorilor culturale și religioase ale Europei.

Le Pen aseamănă prezența musulmanilor în Franța cu ocupația nazistă, iar programul ei, autoritarist, prevede un moratoriu asupra imigrației, reintroducerea pedepsei cu moartea și o primă politică franceză în domeniul beneficiilor sociale și angajărilor.

La mult timp după Al Doilea Război Mondial, fascismul este un spectru care încă bântuie continentul, dar dacă poziția lui Le Pen și a altor lideri naționaliști europeni este fascistă este discutabil, notează Jacob Heilbrunn, editor la The National Interest, într-un articol publicat de Reuters.

 Granița între populismul afișat de acești lideri și fascismul deschis al anilor ’20 și ’30, când Adolf Hitler și Benito Mussolini exprimau doctrinele superiorității rasiale, este una alunecoasă. Istoricii continuă să dezbată dacă Mussolini a fost fascist sau pur și simplu un naționalist oportunist.

Obiectivul real al autoritariștilor de astăzi, politicieni care apelează la dorința publică pentru o mână de fier, este să se prezinte ca lideri legitimi care spun ce gândesc oamenii care se tem să o exprime public. Și acești lideri de extremă dreapta sunt tot mai populari. Cartea pe care o joacă este cea a naționalistului nedreptățit. Ei îi consideră pe europeni drept victime ale imigranților musulmani rapaci.

Le Pen, britanicul Nigel Farage, liderul Partidului Independenței, și alții ca ei vor să pară rezonabili și acceptabili din punct de vedere social, în timp ce vorbesc susținătorilor lor despre imigranții paraziți sociali care fie le fură locurile de muncă, fie trăiesc din ajutoare sociale.

Spre deosebire de anii ’30, Le Pen și alți compatrioți ai săi nu vorbesc despre exterminarea altor rase. Le Pen evită limbajul demagogic al tatălui său, Jean-Marie Le Pen, fost ofițer în serviciile secrete în timpul războiului francez din Algeria, care a numit Holocaustul „un detaliu“. Mai mult, Le Pen vrea să atragă votanții evrei care se tem de terorism. Ea oferă un autoritarism mascat, care etichetează imigranții musulmani drept noul inamic intern.

Noul argument naționalist este că statele europene trebuie să își apere valorile tradiționale prin respingerea himerei liberale a unei Europe unite, unice, cu granițe deschise. Această politică a recompensat Frontul Național în alegerile parlamentare europene din luna mai a anului trecut cu 25% din voturi, iar acest scor este, potrivit analiștilor, în creștere.