Home Panorama Fast-food englezesc: Vreți niște florice...
Panorama

Fast-food englezesc: Vreți niște floricele de porumb cu măduvă?

Mâncare ieftină și la îndemâna oricui, produsele de fast-food capătă o notă de eleganță, odată cu deschiderea unor localuri menite să le promoveze într-o altă lumină.

Fast-food englezesc: Vreți niște floricele de porumb cu măduvă?
Fast-food englezesc: Vreți niște floricele de porumb cu măduvă? · Foto: Business Magazin

În ultima vreme, la Londra s-au deschis sau urmează să se deschidă o serie de restaurante, specializate în preparate considerate a fi de fast-food, ca pui prăjit, hotdog, burgeri ori specialități de grătar și garnituri cum ar fi cea de floricele de porumb cu măduvă. Aceste localuri, susțin proprietarii lor, răspund cererii de restaurante de nișă, care au mai multă personalitate decât un restaurant fast-food obișnuit.

Mâncarea servită în asemenea localuri este descrisă ca fiind de fast-food, dar la o calitate mai bună, atât a ingredientelor, cât și a preparării. Spre exemplu, Bubbledogs, un local al unui maestru bucătar ce a lucrat la un restaurant inclus pe lista celor decorate cu stele Michelin, și care-și îmbie clienții cu hotdogi însoțiți de șampanie, pregătește pâinișoarele necesare la fața locului, în loc să le cumpere en-gros și nu pune conservanți în preparate.

Un punct de atracție pentru mulți clienți ai unor astfel de restaurante este faptul că pot vedea cum se prepară mâncarea proaspătă sub ochii lor, fără a fi fost preambalată în pungi, cum se întâmplă cu salata sau cartofii pentru prăjit, spre exemplu. La succesul acestor restaurante contribuie și politica lor de a nu permite rezervări, ceea ce duce la formarea cozilor la intrare, dar e totodată și o bună metodă de publicitate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună