Familia Bush se află în spatele a mai mult de jumătate din datoria SUA
Problema datoriilor Statelor Unite s-a aflat alături de criza datoriilor din Europa în spatele evoluției brutale a burselor săptămâna trecută.
Deși a explodat în ultimii ani, Statele Unite au avut încă de la crearea țării datorie publică, iar creșterile acesteia pot fi adesea corelate cu războaiele în care s-a implicat țara. Astfel, SUA s-au îndatorat în timpul Războiului de Independență (1775-83).
Creșteri accentuate ale datoriei au fost observate în preajma Războiului din 1812 cu Imperiul Britanic, a Războiului Civil (1861-1865) și a Primului Război Mondial (1914-1918). Datoria a urcat puternic, de asemenea, din cauza programelor sociale implementate în timpul Marii Depresiuni din anii 1930 și a implicării SUA în cel de-al Doilea Război Mondial.