Ce face bucureșteanul din Piața Unirii înainte de Revelionul 2022, într-un oraș despre care se spune că PIB/capita este mai mare decât în Italia sau Franța? Pune boiler la baie și bucătărie, că nu mai poate suporta lipsa apei calde

Despre București sau Timișoara se spune că au decolat, că sunt orașele care ar putea intra mâine în zona euro. Doar pe hârtie. Pentru că în realitate, tot ceea ce ține de spațiul public este la pământ, iar sistemul de termoficare este cel mai bun exemplu.

Pentru că nu-și pot instala centrale termice peste noapte dar nici nu mai suportă să nu aibă apă caldă, bucureștenii de la bloc – din centru sau de la periferie -au ajuns la aceeași soluție ca și cei de la Făurei sau Drăgășani: să-și pună boilere.

Un boiler la baie/bucătărie permite oamenilor să aibă apa caldă necesară. Cu căldura o mai amețesc – un calorifer electric, un convertor cu aer condiționat. Cum a ajuns aici Bucureștiul, așa zis cel mai bogat oraș al țării?

Înainte de 89, doar în București nu erau restricții de apă caldă. În orașele mici, era o oră sau două pe săptămână, în cele mai mari erau 2-3 ore pe zi. Energia era marfă scumpă, la fel ca și acum. Însă după 32 de ani să constați că milioane de bucureșteni se vaită de căldură și apă caldă înseamnă că sunt niște scadențe care vin.

Unde e progresul? Din 2007, membru al Uniunii Europene. Două exerciții bugetare de 30 miliarde de euro fiecare. Nu puteau să intre două, trei sau patru miliarde de euro pentru modernizarea termoficării în marile orașe?

Ce-a făcut Unitatea de Finanțări Internaționale din cadrul Ministerului de Finanțe? Unde sunt creditele de la Banca Mondială, de la BERD, pe 20-30 de ani pentru modernizarea sistemelor de încălzire, pentru rețeaua de transport?

Situația este de așa natură încât instituțiile publice dau vina una pe alta. Primăria pe Ministerul Energiei sau invers. Sistemul energetic a fost spart pe verticală și orizontală în ideea eficientizării în anii 2000. Cine a beneficiat? În primul rând camarilele din jurul foștilor miniștri ai economiei precum Dan Ioan Popescu, proprietari azi de vile pe Coasta de Azur.

În loc să pună sistemele de termoficare în responsabilitatea companiilor producătoare de energie, restructurarea s-a făcut în așa fel încât să se privatizeze câștigurile și pierderile să fie aruncate pe umerii sistemului public.

Ce folos să facă Hidroelectrica și Romgaz profituri anuale de miliarde de euro iar bucureștenii sau timișorenii să înghețe în case, școlile și spitalele să nu aibă apă caldă și căldură? Ce folos?

Ideologia e una, realitatea din case este alta. În Viena, apa, căldura, electricitatea, gazul metan și până și gunoiul sunt în administrarea unei singure firme, de stat, Vienna Energy, companie care este și producător de energie electrică.

Austriecii nu au însă probabil ideologi la fel de bun ca ai noștri, precum sunt unii și prin banca centrală. Austriecii nu l-au citit pe Hayek. Au rămas de stat la căldură și curent.

Boilerul la bloc ca simbol al eșecului infrastructurii publice de orice fel va fi urmat în curând probabil de drezina individuală de pe calea ferată unde astăzi trenurile de călători merg în medie cu 35 de km pe oră și cele de marfă de 17 km pe oră.

O reformă reală a sistemului energetic va însemna desprinderea de ideologii și evaluarea eficacității sistemului în funcție de obiectivele atinse. Electrica aproape că nu-și poate acoperi astăzi obligațiile de furnizare de energie pentru că a stat cu jumătate de miliard de euro obținuți din listarea din 2014 în conturi și nu a investit în producție.

Enel în Italia, Engie în Franța, CEZ în Cehia, Vienna Energy în Austria – sunt companii integrate. Cum să ai milioane de consumatori de energie electrică înrolați la tine, moșteniți, și să nu ai capacitate producție proprie să acoperi măcar 10% din necesar?

Nu e logic că poate vinde doar cel care produce? Aici nu sunt mii sau zeci de mii de producători, ca la grâu sau mere. La energie electrică sunt 4-5 mari producători pe cărbune, apă, gaz, nuclear și alte câteva zeci mici dependenți de vânt și soare, iar la gaz sunt doar doi.

Piața energiei este de așa natură încât doar mari companii integrate își pot asuma planurile necesare de investiții pentru a satisface cererea în creștere. În Ungaria, până și compania de distribuție a gazelor, echivalentul Transgaz de la noi, este inclusă în gigantul MOL, care are o cifră de afaceri de 13 miliarde euro, cât tot sistemul energetic românesc. Asta în condițiile în care PIB-ul Ungariei este de 140 miliarde de euro, față de 240 miliarde de euro PIB-ul României.

În Ungaria însă, țară fără resurse de gaz, 95% din locuințe sunt conectate la rețeaua de gaz metan. PIB-ul însă nu încălzește. Noroc cu boilerul.