Fabrica de milionari în euro a României. Care este școala unde s-au specializat foarte mulți dintre milionarii țării noastre
Politehnica din București și-a consolidat în primele zile ale acestui an reputația deja solidă de fabrică de milionari după ce o companie înființată de doi absolvenți ai săi a fost achiziționată de gigantul mondial al industriei de advertising Publicis. Este…
Politehnica din București și-a consolidat în primele zile ale acestui an reputația deja solidă de fabrică de milionari după ce o companie înființată de doi absolvenți ai săi a fost achiziționată de gigantul mondial al industriei de advertising Publicis. Este vorba de Tremend Software, un furnizor de soft și servicii de consultanță în IT înființat în urmă cu 16 ani de foștii colegi de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Marius Hanganu și Ioan Cocan. Care a fost drumul de la IT-ist la antreprenor și manager de companie citiți în cele ce urmează.
Drumul de la un start-up până la o companie de 30 milioane de euro nu a fost unul simplu, eforturile din primii cinci ani fiind definitorii pentru parcursul înregistrat până astăzi. „Traiectoria noastră a fost ca o rachetă doar în ultimii ani, dar mai mulți ani am învățat la job, adică am fost programatori, consultanți și de-abia, să zicem, după cinci ani am început creșterea în sensul că am început să punem structurile, deci am început să lucrăm, cum se zice, on the business, nu in the business“, a povestit Ioan Cocan, cofondator al Tremend Software.
Un moment important a fost și cel în care compania a început să apară în topuri internaționale ale celor mai dinamice firme de tehnologie, a adăugat el. „După 2016 când am apărut prima dată în topul celor mai dinamice companii de tehnologie realizat de Deloitte și care a fost un moment important pentru noi, a fost un moment de trezire sau de revelație: ca o firmă de mare creștere noi făceam ce făceam de obicei.
După aceea ne-am dat seama că prin clienții pe care-i aveam, parteneriatele pe care le-am dezvoltat, puteam crește sustenabil, ceea ce am și făcut și într-adevăr au venit după aceea mai multe cereri cărora nu le-am dat curs la momentul respectiv.“ Tremend a reușit să-și dezvolte businessul la nivel internațional și să înregistreze o creștere a afacerilor de 100 de ori în zece ani.
Cu o asemenea creștere Tremend a devenit o țintă de achiziție pentru gigantul mondial din publicitate Publicis, care a preluat, după nouă luni de negocieri, întregul pachet de acțiuni – tranzacția fiind anunțată în primele zile ale acestui an. Odată cu vânzarea companiei către grupul Publicis, Tremend devine cea mai recentă poveste de succes a industriei de IT din România, după alte cazuri precum formidabilul caz al UiPath sau Bitdefender – care e la un pas de listarea în SUA, sau FintechOS, care de asemenea e pe cale de a deveni un unicorn după evoluția puternic ascendentă din ultimii ani.
În prezent nu mai este nevoie neapărat de absolvirea unei facultăți de IT pentru a face parte din asemenea povești de succes din tehnologie, a spus Ioan Cocan. „Împreună cu Marius (Hanganu – n.red., cofondatorul Tremend) am terminat și am fost colegi de grupă la Automatică și Calculatoare. Dar colegii sunt din varii zone, și cibernetică, matematică, electronică, practic nu există limite. Educația în IT acum o poate face oricine. Evident facultatea ajută foarte mult la structurare și este important să existe, dar în același timp avem și colegi care au terminat facultăți care nu au neapărat legătură cu IT-ul, dar cu interes, dedicare și poate și un pic de talent uneori, cu siguranță se poate face o carieră bună.“
Dacă UiPath ajută companiile să-și automatizeze activitățile interne în special, Tremend ajută la digitalizarea proceselor de business și astfel și la digitalizarea relațiilor cu entitățile din exterior. Pentru a face acest lucru de multe ori Tremend lucrează la conectarea sistemelor interne, lucru mai puțin vizibil pentru cei care văd din afară o companie sau o platformă, a explicat Ioan Cocan. „Asta se vede din exterior și asta este foarte important în toată industria – experiența pe care o are utilizatorul, de aceea vorbim de aplicații web mobile, sisteme de infotainment în automobile. Asta se vede din exterior, dar în spate evident este o muncă intensă în a conecta multe sisteme și aici cred că este «sosul secret» și ceea ce facem bine și ce am făcut în atâția ani în a ne integra și a oferi o experiență bună utilizatorilor, dar integrând zeci de sisteme din spate, care nu se văd.“ Soluțiile dezvoltate de companie au ajuns astfel să aibă zeci de milioane de utilizatori în întreaga lume, a declarat Marius Hanganu, cofondator al Tremend Software. „Tremend este o organizație de inginierie care construiește platforme pentru clienții săi în peste 20 de țări. Platformele noastre servesc peste 60 de milioane de utilizatori finali în domenii precum cel financiar – pentru bănci și alte instituții, de tehnologie, în zona de mașini, semiconductori și așa mai departe, pentru retail și e-commerce, producție, și nu în ultimul rând proiecte în zona sectorului public european, cu Comisia Europeană.“ În acest context, grosul veniturilor companiei vine din exterior. „Segmentul internațional este extrem de important, peste 60% din veniturile companiei sunt din exterior. 2021 a fost un an foarte bun, cu o creștere de peste 40%, la peste 30 de milioane de euro cifră de afaceri, iar numărul de colegi este undeva la 650 acum“.
Tremend lucrează cu clienți din diferite industrii dar două dintre cele mai importante sunt cel financiar și de retail, a explicat Marius Hanganu.
„Un exemplu ar fi Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare care este atât un client cât și un partener. Un client cu care construim sau reconstruim de fapt platformele pe care bancherii le folosesc în evaluarea investițiilor. Banca Europeană este o bancă de investiții care gestionează un portofoliu de aproximativ 50 de miliarde și platformele prin care bancherii evaluează investițiile pe care banca urmează să le facă sunt destul de avansate. Și aici avem mai multe echipe care lucrează evident agile. Un alt exemplu este Carrefour, unul dintre cei mai mari retaileri din lume și care este un client vechi pentru care suntem, cel puțin în România, unul dintre partenerii lor principali dacă nu cel mai mare și cu care am construit și reconstruit de-a lungul anilor diverse platforme de la comerț la soluții de gestionarea comenzilor și așa mai departe. În America, de exemplu, lucrăm cu o companie în zona de producție pentru care am refăcut soluția lor de producție. Pe scurt, în fabricile unde este implementată soluția respectivă sunt diverse mașini, calculatoare, pe care operatorii fabricii care mișcă brațul robotului de colo colo interacționează cu aplicația respectivă care înregistrează o mulțime de evenimente și ajută per total gestionarea unei fabrici să spunem. Este o soluție extrem de complexă și avansată – acolo câteva milisecunde în plus pierdute pe traseu pot să coste și milioane de dolari compania.“
Conexiunea cu Publicis a fost realizată de o firmă americană de consultanță în fuziuni și achiziții, angajată inițial pentru a găsi un partener care să sprijine expansiunea rapidă a companiei. „Povestea este destul de simplă. Tremend a crescut de peste zece ori în ultimii 5 ani și ne doream să menținem ritmul acesta de creștere, chiar mai mult, să-l accelerăm pentru a putea fi relevanți la nivel european și poate chiar mai mult. Și ca să facem acest lucru aveam nevoie de acces la piețe în care, în momentul de față, nu suntem, la clienți și mai mari la bugete și mai mari și așa mai departe. Acest lucru se putea face cu investiții semnificative din partea noastră și ne-ar fi luat probabil destul de mult, poate de două-trei ori mai mult decât în varianta actuală sau evident cu un partener, așa că ne-am pornit motoarele să căutăm acești parteneri. Acest demers, care până la urmă s-a transformat într-o achiziție, a început de peste nouă luni. Procesul a fost destul de intens și s-a finalizat cu alegerea companiei cu care am simțit că avem cele mai multe elemente în comun și anume Publicis Sapient, care este parte a grupului mai mare Publicis.”
Dacă aveți un proiect de start-up tech scrieți-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.
Start-up Pitch

1. Invitat: Florian Lettner, CEO și cofondator al Fretello
Ce face? Start-up-ul austriac a dezvoltat o aplicație mobilă bazată pe inteligență artificială și realitate augumentată care îi învață pe pasionații de muzică să cânte la chitară.
„Folosim realitatea augmentată și inteligența artificială pentru a detecta instrumentele muzicale și imaginile în timp real – știm unde sunt corzile, spre exemplu. Și folosim inteligența artificială pentru a afișa apoi informații,
arătându-le oamenilor unde să-și pună degetele, ce corzi să folosească, direct pe smartphone-urile lor. Tot prin IA analizăm modul în care oamenii cântă pentru a oferi efectiv feedback în timp real. Spre exemplu, ceea ce putem face este că dacă un utilizator cântă prea repede sau dacă face mișcări rapide, primește semnale și mesaje pe telefon. Acest lucru are ca rezultat modificări microtonale, astfel încât notele să rămână corecte.”

2. Invitat: Grégoire Vigroux, cofondator al bonapp.eco
Ce face? A dezvoltat o aplicație mobilă cu prin care și-a propus să reducă risipa alimentară, investiția inițială fiind de 100.000 euro. Recent, start-up-ul a luat o finanțare de 800.000 euro de la mai mulți investitori.
„Avem nevoie de bani pentru a ne extinde în alte orașe din România, dar și în alte țări din regiune. În primul rând, ne uităm foarte mult la Bulgaria, unde avem și alte businessuri și mulți parteneri de afaceri, dar ne uităm și la alte țări din regiune.”
3. Invitat: Horațiu Răduțiu, fondator al Hawking
Ce face? A dezvoltat un chatbot care își propune să crească productivitatea magazinelor online și să mențină relația dintre acestea și consumatori, soluție ce este testată în prezent pe trei site-uri active în România.
„Am început să dezvoltăm și o aplicație de mobil care estimăm că va fi disponibilă în următoarele două – trei săptămâni. Aplicația practicii va ajuta și pe cei care au magazine fizice să țină legătura cu clienții mai simplu. De asemenea, urmează să aducem noi îmbunătățiri chatbotului pe care l-am creat deja, iar acest upgrade va avea loc săptămâna viitoare.”
Start-up Update

1. Invitat: Alexandru Cojocaru, cofondator și CEO, Licenseware – soluții pentru managementul licențelor software
Ce e nou? Start-up-ul a reușit să accelereze substanțial businessul în circa șase luni, crescându-și numărul de clienți și parteneri strategici la nivel internațional, precum și numărul de soluții lansate pe piață. Creșterea accelerată a dus și la obținerea celei de-a doua finanțări, în valoare de 500.000 euro de la de la Early Game Ventures și Fortech Investments.
„În ultimele 6 luni de la investiția inițială pre-seed, Licenseware a reușit să accelereze la nivelul potrivit pentru a ridica încă o rundă. Acesta a fost rezultatul efortului extraordinar al echipei noastre, împreună cu validarea puternică a pieței. Runda inițială de pre-seed ne-a oferit suficient suport pentru a ajunge la următoarea etapă a evoluției noastre. Acum este timpul să trecem la un nivel superior. Această investitie de tip seed ne va accelera și mai mult rata de creștere și ne va permite să ne extindem mai eficient în alte piețe, cum ar fi SUA și Australia.”

2. Invitat: Andrei Dudoiu, managing partner în cadrul SeedBlink – platformă de equity crowdfunding
Ce e nou? Platforma locală de investiții a trecut de 9.000 de investitori, dintre care 20% sunt investitori internaționali, care provin din 25 de țări.
„Am țintit sus din punct de vedere planuri și suntem în grafic din punctul de vedere al numărului de start-up-uri și al ponderii la care au ajuns proiectele internaționale. E adevărat că e o perioadă de acomodare atunci când pornești pe un drum nou așa cum am făcut-o noi de astă vară, un drum care se referă și la oameni potriviți să parcurgă acest drum nou și pe care i-am recrutat, dar nu se întâmplă lucrurile peste noapte. Este și o perioadă de acomodare și de fine tuning în echipă. Numărul de start-up-uri este în grafic, conform cu ceea ce am plănuit, la fel și numărul de investitori pentru că nu poți să construiești un portofoliu de start-up-uri internaționale doar cu investitori români și asta a fost una dintre prioritățile noastre – să aducem în platformă cât mai mulți investitori sau conturi de investitori din toată Europa și mai mult decât atât să devină și activi, adică să investească.”
Start-up Star
Invitat: Marius Hanganu, cofondator, Tremend Software
Dezvoltare fulger: Compania locală de consultanță în IT și dezvoltare de soft, Tremend, a ajuns să fie achiziționată de gigantul francez Publicis după ce a demarat în urmă cu un an discuții pentru identificarea unui partener care să sprijine un proces de expansiune accelerată.
„Povestea este destul de simplă. Tremend a crescut de peste zece ori în ultimii 5 ani și ne doream să menținem ritmul acesta de creștere, chiar mai mult, să-l accelerăm pentru a putea fi relevanți la nivel european și poate chiar mai mult. Și ca să facem acest lucru aveam nevoie de acces la piețe în care în momentul de față nu suntem, la clienți și mai mari la bugete și mai mari și așa mai departe. Acest lucru se putea face cu investiții semnificative din partea noastră și ne-ar fi luat probabil destul de mult, poate de două-trei ori mai mult decât în varianta actuală sau evident cu un partener, așa că ne-am pornit motoarele să căutăm acești parteneri. Acest demers, care până la urmă s-a transformat într-o achiziție, a început de peste nouă luni. Procesul a fost destul de intens și s-a finalizat cu alegerea companiei cu care am simțit că avem cele mai multe elemente în comun și anume Publicis Sapient, care este parte a grupului mai mare Publicis.”
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019, are ca țintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generații de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediții, emisiunea are un nou format în care am adăugat o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul