Externalizare rimează cu tehnologizare
„Smartree era o companie afectată, o companie aflată în posttranzacție, postfuziune și cu o schimbare de management. Restructurarea a presupus simplificarea proceselor. Acolo unde existau suprapuneri între rolurile din companie am încercat să le simplific. De exemplu, pe vremea aceea fiecare produs avea un manager de produs, Ulterior am decis să simplific acest lucru și ca o singură persoană să g…
Smartree a fost înființată în anul 2000 de către Eric Kish, fostul vicepreședinte de marketing și retail al Rompetrol, odată cu lansarea serviciului de recrutare online
www.resurseumane.ro. Din 2003, compania s-a extins și a deschis birouri în mai multe orașe. În prezent, compania care activează pe piața de externalizare a serviciilor de salarizare și administrare de personal, are și divizii de recrutare și închiriere de forță de muncă în regim temporar (lansate în 2010) și birouri în București, Pitești, Timișoara, Constanța și Cluj.
Dezvoltarea și către alte segmente din sfera de HR, din 2010, a coincis cu tranzacția prin care fondul de investiții polonez Enterprise Investors a preluat 56% din acțiunile Smartree. De atunci, la cererea cumpărătorului, Adrian Stanciu a fost numit CEO al companiei. Acesta menționează și faptul că preluarea de către fondul de investiții polonez a permis companiei să crească și să dezvolte noi linii de business, precum divizia de închiriere de forță de muncă în regim temporar, care necesita un volum de fonduri destul de mare, potrivit lui Stanciu.
În martie 2016 compania a trecut printr-un proces similar, fiind preluată integral de Cylatrea Investments, companie de investiții înregistrată în Cipru. Iar Adrian Stanciu speră că această preluare va avea același efect ca și cea din 2010, iar compania va dezvolta noi linii de business și va intra pe piețe noi. „Ieșirea în regiune este probabil cea mai bună soluție, dar depinde de business, de modulele de software. De exemplu, modulul de payroll nu e ușor de localizat, trebuie să ții cont de legislație ș.a.m.d.“, spune Stanciu, privindu-mă peste biroul asortat cu mobilierul alb.
În 2015, Smartree a înregistrat o cifră de afaceri de 9,6 milioane euro, cu 15% mai mult decât în 2014. Creștere ce a fost susținută de atragerea de clienți din industrii precum pharma, servicii, producție sau retail. Aceași tendință ascendentă s-a menținut și în primul trimestru din 2016, Smartree înregistrând afaceri de 2,6 milioane de euro, cu 35% mai mult decât perioada similară a anului trecut. Adrian Stanciu a menționat că se aștepta la o creștere și că anul acesta estimează ca afacerea să aibă un avans de 20%. „Marea majoritate a clienților Smartree sunt multinaționalele. Avem aproape 150 de clienți activi pe zona de salarizare. În general, zona asta de outsourcing se plasează undeva între „commodity“ și consultanță. Consultanța este foarte greu de vândut. Oamenii, în general, acceptă cu greu că au nevoie de ajutor din afară. Totuși salarizarea începe să devină din ce în ce mai mult un produs interschimbabil“, spune Stanciu.
Cu toate acestea, doar 2,5% din totalul angajaților români din sectorul privat sunt procesați prin outsourcing, comparativ cu 25% media europeană. Iar în unele țări precum Belgia și Danemarca, rata de externalizare a acestor tipuri de servicii HR este de peste 80%. „După revoluție anumite servicii au început să fie externalizate pentru că au început să dispară cunoștințele din companiile noi. Nu orice companie avea nevoie de un jurist, și au apelat la un serviciu exterior, la fel și în contabilitate sau IT. Acum este și cazul resurselor umane, dar există o întârziere. Însă România are tendința de a recupera, în special pe această zonă de tehnologie. Diferența dintre cele două piețe (România și Occident – n.r.) ține în mare parte de educație, care se obține prin „trial and error“, nu prin predare“, afirmă Adrian Stanciu. El mai spune că firmele antreprenoriale românești încă sunt conservatoare când vine vorba de externalizarea serviciilor resurselor umane și că firmele românești listate la bursă sau deținute de fonduri de investiții deja încep să semene din ce în ce mai mult cu multinaționalele, fapt care-i face să fie mai deschiși către outsourcing. Dar de ce ar vrea, de ce ar avea nevoie de o companie să apeleze la un asemenea serviciu? „Principalele avantaje vin din zona de conformitate cu legea (legislația din România are tendința să se schimbe destul de des), confidențialitate și, aici depinde de companie, o reducere de costuri“, explică șeful Smartree.
În biroul de la București se dezvoltă module software ce vin în întâmpinarea pieței ce se îndreaptă din ce în ce mai mult spre automatizare, tehnologizare, potrivit lui Stanciu, care punctează faptul că tehnologia nu este o soluție universală „Piața de HR se va duce în următorii cinci ani către o zonă de tehnologizare, automatizare. În general, oamenii când nu știu ce să facă se uită la tehnologie. Tehnologia a devenit în ultimii ani un fel de soluție universală. Uneori este, uneori nu. Nu poți să înlocuiești totul cu un program. Companiile vor încerca să automatizeze cât mai mult procesele, să transfere mai repede informațiile, să se concentreze pe businessul principal.“
Despre tendințele din piața muncii, Adrian Stanciu spune că în ultimii doi-trei ani s-a dezghețat recrutarea, se folosește mai multă tehnologie, se realizează și interviuri la distanță, iar canalalele de căutare s-au extins. De asemenea, despre noua generație de tineri, așa-numiții Millennials, spune că este un fenomen complex, nu este ușor de judecat, dar că „noile generații sunt obișnuite cu stilul Google sau Facebook, unde totul este gratuit. Astfel de companii au devenit intermediarul ce oferă gratuit orice. La rândul lor tinerii au devenit foarte pretențioși cu orice“. Mai multe studii de piață indică faptul că pentru millennials nu mai este important doar salariul, ci și mediul de lucru, să aibă timp liber pentru practicarea hobby‑urilor. În afară de salariu, tinerii își doresc multe alte beneficii, precum asigurare medicală, abonament la o sală de sport, zile libere, carduri de reducere. Adrian Stanciu spune că oamenii sunt ușor de atras de bonusuri variante, iar companiile ar trebui convinse să ofere astfel de beneficii. „În general, companiile au nevoie de motivație fiscală. Varietatea bonusurilor va crește, poate se va îndrepta mai mult spre turism. Dacă vor fi motivate fiscal, astfel de bonusuri și beneficii vor crește mai mult.“
Un alt element care se află în trend ascendent în Occident, dar mai puțin pe plan local este lucrul remote, fie de acasă sau de la cafenea. Iar birourile, sediile companiilor se schimbă și se adaptează acestor factori – fie că vorbim de elemente de joc pentru a face biroul mai distractiv sau impulsionarea angajaților să vină la birou prin oferirea posibilității de a își alege locul de muncă pentru ziua respectivă (la un birou în picioare, unul închis, într-un loc mai liniștit sau cu muzică în fundal). „Această tendință este legată de creșterea confortului angajațiilor, pe care tinerii îl caută. Există beneficii, dar depinde de natura afacerii, dinamica echipelor ar putea avea de suferit, unele echipe lucrează mai bine împreună altele businessuri, mai individualiste, nu ar avea de suferit“, este de părere Stanciu.