Expoziția "Orașul văzut de generația '80", de joi în Capitală
"Orașul văzut de generația '80", un eveniment care va debuta joi, la ora 19.00, la Galeria Victoria Art Center din București, este cea mai amplă expoziție din ultimii douăzeci de ani alcătuită numai cu exponenți ai generației optzeciste, după ce și-au încheiat evoluția în Atelier 35.
Autorii expoziției trăiesc și lucrează în București, Oradea, Cluj, Timișoara, Sibiu, Sfântu Gheorghe, centre majore pe harta artei tinere de acum trei decenii, unii (și) peste hotare, la Amsterdam și Düsseldorf, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Este o expoziție a unor individualități marcante, care poartă cu sine repere ale apartenenței la aceeași generație culturală.
Vernisajul va fi marcat printr-un performance al artistului Ütő Gusztáv, intitulat “Global-local 2”, iar pe durata expoziției, al cărei curator este Adrian Guță, vor fi organizate o seară dedicată lui Mircea Florian, o masă rotundă – “Orașele vizibile/ Orașele invizibile” și o Seară de poezie optzecistă pe tema condiției citadine.
Artiștii ale căror opere vor fi expuse sunt Alexandru Antik, Olimpiu Bandalac, Rudolf Bone, Călin Dan, Mircea Florian, Teodor Graur, Radu Igazság, Iosif Király, Petru Lucaci, Valeriu Mladin, Alexandru Patatics, Dan Perjovschi, Romelo Pervolovici, Marilena Preda Sânc, Gheorghe Rasovszky, Mircea Stănescu, Roxana Trestioreanu, Ütő Gusztáv și Sorin Vreme.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro