Home Actualitate Expertele contabile din dosarul lui Mari...
Actualitate

Expertele contabile din dosarul lui Marian Oprișan au fost arestate

Tribunalul București a decis, duminică, arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor două experte contabile din dosarul lui Marian Oprișan, acuzate că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpații din dosar.

Expertele Ileana Roxana Cernea (Pintea) și Elena-Valentina Mușuroiu au fost reținute sâmbătă, pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu și fals intelectual, respectiv complicitate la favorizarea făptuitorului și complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut Tribunalului București arestarea preventivă a celor două experte, solicitarea fiind admisă de judecătorul de drepturi și libertăți, care a emis pe numele lor mandate pentru 30 de zile. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Potrivit ordonanțelor de reținere, Ileana Cernea a fost desemnată de instanța de judecată, în data 10 iulie 2014, să efectueze expertiza financiar-contabilă în dosarul de corupție al președintelui Consiliului Județean (CJ) Vrancea, Marian Oprișan. Dosarul a fost strămutat de mai multe ori, în prezent fiind în curs de judecare, în primă instanță, la Judecătoria Cluj-Napoca.

Totodată, unul dintre inculpații trimiși în judecată în acest dosar a cerut numirea, în calitate de expert recomandat pentru a participa la efectuarea expertizei financiar contabile, a Elenei Mușuroiu, care a și dobândit această calitate.

Conform atribuțiilor stabilite de instanță, Ileana Cernea trebuia să răspundă la obiectivele expertizei, stabilite de magistratul care a dispus administrarea acestei probe. La rândul lor, experții parte (recomandați de inculpații din dosar) urmau să-și exprime și ei opiniile cu privire la obiective.

“Încălcând sarcinile ce-i reveneau cu privire la întocmirea raportului de expertiză financiar-contabilă, respectiv acelea de a fi independent față de orice intruziune, corect și imparțial, Cernea (Pintea) Ileana Roxana (experta desemnată de instanță) a stabilit împreună cu Mușuroiu Elena Valentina (experta parte recomandată de unul din inculpați) modul în care vor aborda expertiza, așa încât să servească intereselor inculpaților judecați și, de asemenea, strategia de urmat pentru atingerea scopului”, au scris procurorii în documentul citat.

Anchetatorii susțin că cele două au convenit ca expertiza să fie realizată de către Elena Mușuroiu, fără ca expertul judiciar numit de instanță să analizeze documentele puse la dispoziție și să tragă propriile concluzii care se impun, în mod obiectiv. Astfel, Ileana Cernea ar fi acceptat ca Elena Mușuroiu să fie cea care să elaboreze expertiza pentru ea, fără a avea nicio contribuție, rezumându-se doar la a-și însuși expunerea, argumentația și concluziile redactate în numele său de expertul parte, prin semnarea documentului.

În dosar este urmărit penal expertul Liviu Macovei, pentru complicitate la abuz în serviciu. Acesta, în calitate de expert parte al unui alt inculpat din dosar, ar fi acceptat să semneze raportul de expertiză contabilă, conștientizând că nu a fost întocmit de către expertul desemnat de instanță – Ileana Cernea – și că, în acest mod, se încalcă prevederile legale și totodată se aduce atingere dreptului părților vătămate din dosar la desfășurarea procesului în mod echitabil.

La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprișan (PSD) a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals și uz de fals. Alături de el, în dosar au mai fost inculpați vicepreședintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcției Economice, Ion Costeanu, directorul Direcției Tehnice, Liviu Rusu, fost șef Serviciu Drumuri și Poduri din Direcția Tehnică a Consiliului Județean.

Procurorii au susținut că o comisie de licitație de la Consiliul Județean, numită de Marian Oprișan, ar fi încredințat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, virați de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului unor firme neeligibile. Alte acuzații se refereau la achiziția corpului de clădiri de la “Căprioara” și la sumele cheltuite pentru întreținerea unităților de protocol Vila “Rucăr” și “Hanul dintre Vii”, situate în localitățile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreținerea cărora Consiliul Județean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.

Dosarul a fost strămutat de mai multe ori la diferite instanțe, iar din 7 iulie 2010 se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună