Expat în România: Profesor străin într-o țară cu potențial

Originară din Bristol, un oraș din sud-vestul Angliei, Jane Baker își petrecuse mare parte din viață în Regatul Unit. În urmă cu 14 ani, a decis însă să renunțe la poziția de manager într-o cunoscută bancă britanică în favoarea unei cariere de profesor de business în școli internaționale de pe alte continente. După ce a predat in Bahrein și în Thailanda, Jane a ajuns în România, la International British School of Bucharest (IBSB). De șapte ani predă business elevilor din anii de gimnaziu și liceu, fiind, de asemenea, și coordonatorul școlii în procesul de admitere în universități. Cuvântul pe care îl folosește ea pentru a descrie țara în care a ales să trăiască? „Potențial”.

Când ați avut primul contact cu România și care au fost primele impresii?

Am venit în contact cu primele informații despre România prin intermediul presei britanice, sursă care nu era tocmai favorabilă  românilor în acea perioada premergătoare aderării României la Uniunea Europeană. Ani mai târziu, cand am știut ca voi părăsi Thailanda, am început să mă gândesc la România ca alternativă din două motive: Îmi doream să revin în Europa, în primul rând. Pe de altă parte, știam că un salariu de profesor în vestul Europei nu era suficient pentru întreținerea unei familii cu trei membri. Așa că mi-am îndreptat atenția spre Europa de Est și am descoperit că România oferea un stil de viață bun la costuri rezonabile. În plus, promitea un cadru natural minunat, cu plaje la mare, dar și cu zone muntoase. Trăind în diverse țări, am ajuns să trec cu mai multă ușurință peste șocul cultural și am descoperit că oamenii pe care-i întâlnești și cu care legi relații dintr-o țară sau alta sunt cei care îți definesc impresiile despre poporul lor. Am realizat că, de fapt, noi, britanicii, suntem diferiți în multe privințe față de restul lumii; avem această mentalitate că stilul nostru este cel mai bun, „the right way”, când, în realitate, nu este.

S-au schimbat impresiile dumneavoastră de atunci?

Cred că România a evoluat mult și, din această perspectivă, s-a schimbat categoric. Uneori, le spun celor care mă vizitează aici și care sunt critici într-un aspect sau altul că această țară are o economie de piață de numai 30 de ani. Ar fi nerealist să ai aceleași așteptări ca în cazul Elveției, de exemplu. În afara de asta, nu cred că impresiile mele despre România s-au schimbat foarte mult.

Credeți că sunt diferențe în cultura de business în România raportat la UK?

 Cred că exista o diferență majoră în ceea ce privește cultura de business și încerc să transmit acest lucru elevilor mei care se pregătesc pentru admiterea la universitate. Etica muncii în România este diferită. De cele mai multe ori, oamenii nu sosesc la timp la întâlniri, iau multe pauze, ținuta nu este una tocmai potrivită pentru un mediu de business, totul este mult mai relaxat. În UK, în ciuda rigidității, primele impresii sunt foarte importante.  Sunt diferențe notabile și în ceea ce privește calitatea serviciilor oferite clienților. Este adevărat, însă, că UK se confruntă acum cu o lipsă de personal în customer service.

Cum ați descrie oamenii din România?

Nu îmi place să generalizez, dar am observat că românii în general tind să ridice tonul mult mai mult decât britanicii. De câte ori sunt în dezacord, primul impuls al românilor este să ridice vocea. Dacă aș auzi ceva similar pe străzile din UK, m-aș astepta să văd o luptă izbucnind.

Mai există și un alt aspect, deși cred că ține mai mult de noi, britanicii diferiți de toată lumea. Ca să folosesc o analogie, când un fotbalist se aruncă și câștigă o lovitură liberă, am observat că majoritatea naționalităților gândesc mai mult în direcția „dacă e să ne ajute, de ce să nu o faci?” În UK, oamenii au tendința să pună corectitudinea pe primul loc, și nu avantajul personal.

Este vorba însă de competitivitate și un mod de gândire individualist, trăsături pe care le-am întâlnit la multe naționalități, nu numai la români.

Dacă ați descrie România într-un cuvânt, pe care l-ați folosi și de ce?

 Potențial. Și ce înțeleg prin asta este că aveți o țară foarte frumoasă și vreau să fie arătată lumii. Nu aș dori să o văd distrusă în timpul procesului acestuia de dezvăluire, așa că nu cred că ar trebui să practicați turism de masă. Dar sunt atâția oameni care nu știu ce minunății ascunde România și mulți dintre ei ar ști dacă ați arăta-o lumii.

În altă ordine de idei, în ciuda infrastructurii mai vechi, România are un sistem de transport foarte convenabil prin comparație cu ceea ce avem în UK. Pentru mine, sistemul de cale ferată din România este uimitor: nu mi s-a întâmplat să circul cu întârziere, iar prețul este foarte bun. Dacă m-aș întoarce în UK, o călătorie m-ar costa în jur de 100 lire (n.r. – 578 lei). Mulți oameni văd doar neajunsurile, nu și marele avantaj de a circula ieftin prin țară. De asemenea, și sistemul de transport public mi se pare extraordinar prin comparație. Companiile de transport în UK sunt private, ceea ce face ca serviciile să fie foarte scumpe, iar rutele să urmeze trasee centrale. În București, pot urca în autobuz și pot călători ieftin către orice zonă a orașului. Mijloacele de transport ultramoderne nu sunt întotdeauna necesare dacă asta înseamnă un cost foarte ridicat pentru călători.

Care sunt unele diferențe când este vorba de educație între România și alte țări unde ați predat?

Toate țările în care am predat par să dețină un sistem public de învățămant insuficient finanțat. Am predat numai în învățământul privat, dar am avut ocazia să observ caracteristicile generale ale sistemelor naționale de învățământ. În Thailanda, de exemplu, sistemul este foarte înregimentat, probabil datorită faptului că armata deține multă putere acolo. Toți elevii au aceeași uniformă și fiecare dintre ei primește un număr de alocare în sistem. În Bahrein este o diferență foarte mare între elita minoritară Sunni, care frecventează numai școli private, și majoritatea Shia, care merg la școli publice finanțate suficient. Diferența de oportunități, evident, reflectă această disparitate.  Aș spune că sistemul de învățământ de stat din România ilustrează bine lipsa finanțării. Profesorii sunt slab plătiți, deși acum lucrurile s-ar putea schimba, ca urmare a grevelor din ultimele săptămâni.

Există elemente din sistemul privat de educație care credeți că ar putea funcționa în sistemul de stat?

Gândirea critică. Este foarte important de știut ce se dorește de la viitoarele generații, în ce măsură se dorește ca acestea să poată gândi critic. Dacă răspunsul este negativ, atunci viitorul nu arată bine. Nici măcar nu este atât de greu de realizat; procesul de învățare necesită a fi schimbat într-unul în care elevilor nu trebuie să le fie frică dacă fac greșeli. În cele din urmă, singurul mod de a învăța este din propriile greșeli. Un proces de învățare bazat în mare parte pe memorare nu este niciodată eficient și nu poate motiva elevii, mai ales adolescenții, care nu au încă dezvoltată capacitatea de a se automotiva. Ca urmare, vor avea probleme mai târziu, la facultate și în cariera profesională.

Cum ați votat pe tema Brexitului?

Am votat în favoarea Brexitului, oricât ar părea de curios. Alegerea mea a fost foarte personală, gândindu-mă în primul rând la avantajele fiicei mele ca studentă în UK. Accesul actual la finanțări ieftine pentru studii nu ar fi fost posibil dacă UK ar fi rămas în UE. Al doilea motiv ține de suprafața terestră. UK este o țară mică în care trăiesc deja foarte mulți oameni. Impactul asupra sistemelor de educație și sănătate, precum și a sectorului imobiliar este imens. Acesta este și motivul pentru care nu mai trăiesc în UK. Sistemul educațional și cel de sănătate abia mai fac față. Există zone în care oamenii așteaptă un an și jumătate pentru o vizită la medic. Vreau să precizez că nu mă poziționez în niciun fel împotriva imigranților, însă conștientizez presiunea imensă pe care un număr atât de mare de oameni o exercită asupra unor sectoare cu adevărat critice.

A creat cumva Brexitul dificultăți pentru dumneavoastră sau pentru oameni din UK care ar vrea să înceapă o afacere în România?

Nu; din fericire, eram aici înainte de Brexit.

Știu că, la nivelul școlii, au fost unele probleme cu vizele de muncă ale profesorilor din UK. Ca urmare, este posibil sa avem mai mulți profesori cu pașaport UE în viitor. Soțul meu a început o afacere aici după Brexit, fără niciun fel de probleme suplimentare. Am luat în considerare deja obținerea cetățeniei române, ceea ce n-ar ajuta cu accesul, în plan personal, la UE. La urma urmei, trăim aici de opt ani deja. Știu că suna a egoism, votul în favoarea Brexit și obținerea unui pașaport UE, dar trăim în România, așa că de ce nu am avea pașaport Românesc?

Sunt unele lucruri din UK care vă lipsesc?

Nu, chiar deloc. Tehnologia actuală chiar ajută mult, este atât de ușor acum să stai conectat cu membrii familiei. În plus, un zbor către UK durează doar trei ore, așa că putem călători în caz de nevoie.

Cum ați descrie generațiile de elevi pe care le pregătiți, ce își doresc ei de la viitor – să rămână în țară, să urmeze o carieră peste hotare?

 Sunt foarte puțini elevi care vor să rămână în România pentru a-și continua studiile. Ei nu sunt, de regulă, cei mai buni din clasă, dar am avut și cazuri de studenți străluciți care au rămas în România, pentru ca au crezut că inima lor e aici. Față de primul meu an în România, lucrurile s-au schimbat. Pe atunci, părinții puneau foarte multă presiune pe copii să urmeze medicina, dreptul sau studiile tehnice. A durat ceva până s-a instalat convingerea că, în viitor, lucrurile se vor schimba mult. Încurajările pentru cariere în domeniul creativ ar trebui să fie mai vizibile.

Sunt din ce în ce mai mulți elevi care îmi spun că nu le pasă de job și că doar vor să fie fericiți cu ceea ce vor face. Ca profesor coordonator al procesului de admitere la facultate, pot spune că Brexitul a avut un impact asupra alternativelor aflate la dispoziția elevilor din ultimul an. Taxele de școlarizare au crescut mult, de la 9.000 la 15.000 de lire pe an. Din clasa care a absolvit anul acesta, 16 elevi au aplicat în UK, dar numai opt vor merge. Vedem o creștere a numărului de candidați la universități din Spania și Italia din ultimii ani. De asemenea, sunt elevi care explorează alternative în țări mai îndepărtate, precum Canada și Australia. Cu toate acestea, cele mai multe opțiuni sunt pentru UK și Olanda. Pentru mine, adevăratul succes este reușita la o universitate bună a unui elev care inițial avea probleme la clasa mea, în ciuda faptului că poate nici părinții nu au crezut că acest lucru era posibil.

Care este delicatesa dvs. românească preferată?

 Papanașii!

 Aveți un loc anume unde mergeți în vacanță în România?

 Merg deseori cu soțul meu la schi, în Predeal. Preferăm Hotelul Dragului, unde mâncarea este excelentă.    

 Ce ați îmbunătăți în România și de ce?

Cred că foarte importantă ar fi  schimbarea situației celor mai defavorizați. Nu cunosc totul despre România, dar știu cat de mare este disparitatea socială și ca există oameni cu adevărat foarte săraci în țară, care sunt marginalizați.  Mă uit, de exemplu, la oamenii în vârstă care nu trăiesc în orașe și mă-ntreb cât ajutor și sub ce formă îl primesc. Nu militez pentru impunerea unui specific mod de viață, dar chiar există locuri din România care arată că orânduirile sociale există din vremuri foarte vechi. Sunt multe aspecte care pot fi tratate mai mult: școlarizarea, îmbunătățirea educației, educația și sănătatea sexuală. Mai aproape de noi și cu impact vizibil în scurt timp, aș face ceva pentru colectarea mașinilor abandonate din București. 

 Ce beneficii aveți că trăiți în România?

Îmi place stilul meu de viață actual. Nu am mașină, ceea ce este un lucru bun pentru bugetul meu. Salariul meu de profesor internațional îmi asigură o viață relativ confortabilă. Îmi place vremea de aici, iubesc vara, căldura, zăpada, lipsa ploilor abundente.

Din punctul de vedere al femeii de vârstă mijlocie, îmi pot permite sa ies în oras de câteva ori pe săptămână fără să îmi fac griji în legatura cu treburile zilnice sau cu bugetul de vacanță. În UK, toate acestea nu sunt mereu posibile.