Există vreo rezolvare eficientă pentru problema distribuirii inegale a avuției?

Istoria ne învață că soluția poate veni și singură, fără să fie căutată. După ce a studiat sute de ani de istorie a umanității, Walter Scheidel, profesor la Stanford, a identificat patru modalități de netăgăduit în care poate fi redusă inegalitatea: războaiele, revoluțiile, colapsul statelor și pandemiile mortale. „Acești patru călăreți ai apocalipsei“, după cum Scheidel îi numește în cartea sa „Marele nivelator: violența și istoria inegalității din Epoca Pietrei până în secolul XXI”, s-au dovedit mult mai eficienți în reducerea inegalității decât eforturile mai pașnice precum îmbunătățirea educației sau decât șocurile nonviolente, cum ar fi crizele financiare și economice.

Nivelurile actuale ale inegalităților nu sunt fără precedent, remarcă Scheidel. Ponderea în total a veniturilor deținute de cei mai bogați americani a ajuns doar de curând la nivelurile văzute ultima oară în 1929. În Marea Britanie, cei mai bogați 10% dețineau mai mult de 90% din avuția privată înainte de Primul Război Mondial; astăzi, procentul este un pic mai mare de 50%.

Acest lucru sugerează că inegalitatea din prezent poate deveni mult mai extremă. Globalizarea, îmbătrânirea populației și imigrația contribuie toate la inegalitate deviind serviciile publice departe de politicile redistributive. Mai mult, noile tehnologii și răspândirea automatizării la scară largă vor lărgi și mai mult prăpastia dintre muncitorii cu înaltă calificare și cei slab calificați.

Reducerea nivelurilor ridicate ale inegalității în SUA, Marea Britanie și de oriunde necesită schimbări radicale de politică, spune Scheidel. Și singurele dăți când aceste politici au dus în trecut la o „nivelare” semnificativă a fost după producerea unor catastrofe.

Scheidel a vorbit cu jurnaliștii revistei americane electronice Quartz despre lunga istorie a inegalității: 

Quartz: Perioadele cu inegalitate redusă din trecut au fost precedate de o catastrofă. Cum ceva atât de distructiv – „cei patru călăreți”, după cum i-ați descris în cartea dumneavoastră – poate produce ceva pozitiv?

Scheidel: Prima soluție este războiul care mobilizează masele și exemplele clasice sunt Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial. O parte foarte mare a populației s-a înrolat în armată, în timp ce forța de muncă civilă a devenit, de asemenea, pe deplin mobilizată pentru efortul de război.

Un stat-națiune puternic a fost necesar pentru a organiza efortul de război, iar impozitele pentru cei bogați au fost majorate la niveluri extrem de ridicate – la 90% în unele cazuri – pentru a-l finanța. Capitalul și-a pierdut din valoare din cauza intervențiilor guvernelor și a distrugerii fizice, în special în Europa. În același timp, există o redistribuire masivă spre muncitori. Apoi, au fost efectele asupra democrației: drepturi de vot, apartenența la uniuni sindicale etc. Toate aceste lucruri au luat amploare în contextul acestor războaie deoarece guvernele a trebuit să ofere ceva la schimb oamenilor.

Dacă sunteți Lenin sau Mao și mergeți în Rusia sau China și confiscați averile bogaților, adesea ucigându-i în acest proces de expropriere și naționalizând orice, construiți o economie în care stabiliți toate salariile și toate prețurile. Este un proces extrem de invaziv, dar dacă sunteți interesat doar de nivelare, de egalitate, acesta este un mod în care puteți ajunge foarte rapid la țintă.

Și celelalte?

Celelalte două soluții sunt întâlnite mai des în trecutul îndepărtat: colapsul statului și epidemiile. În comparație cu celelalte, colapsul statului este cel mai rău mod de nivelare deoarece toată lumea ajunge mai săracă – doar diferențele sunt eliminate. Când romanii au încorporat Britania în imperiul lor, s-a produs o creștere masivă a inegalității, dar care s-a destrămat în secolul al V-lea. Au venit anglo-saxonii și dintr-o dată te-ai întors de unde ai plecat.

Și, în final, există epidemiile masive care se dezvoltă rapid și ucid o parte cu adevărat mare a populației, cum ar fi Moartea Neagră în Europa medievală (epidemia de ciumă care a devastat Europa și o parte din Asia). Ele nu distrug infrastructura fizică – terenuri sau capital – astfel încât se produce o resetare fundamentală a valorii muncii. Persoanele apte de muncă pot cere salarii mai mari, iar activele angajatorilor – „capitaliștii” – își pierd din valoare.