Există o lume mai bună dincolo de corporații?

Căderea comunismului și deschiderea României către capitalism a dus la apariția investitorilor străini, a multinaționalelor, a corporațiilor care s-au instalat în special după anul 2000.

Puțină lume credea în anii ’90, când mulți se gândeau să plece din țară așa cum au plecat prietenii lor, că în orașele mari din România vor apărea clădiri de birouri de sticlă, înalte, că vor apărea multinaționalele și se va forma ceea ce astăzi sunt corporatiștii, așa cum le spun eu.

Acum două decenii lumea ar fi făcut orice să lucreze într-o corporație versus să lucreze în fabrici, în companiile antreprenoriale românești care se formau sau la stat.

Dar corporațiile au venit, dincolo de salarii mai bune și beneficii, și cu reguli, cu o birocrație mai elevată, cu o ipocrizie elegantă, cu un nepotism sofisticat bazat pe o încrengătură de relații și promovări extrem de complicată.

Pe de altă parte, corporațiile au capacitatea de a căuta tot timpul talente, de a le pregăti și de a le promova într-o rețea internațională la care acum 20-25 de ani nimeni nu visa.

Brandingul cu care vin multinaționalele este fără precedent și de aceea reușesc să atragă poate cei mai buni oameni vânzându-le o imagine extrem de bine șlefuită.

Companiile românești antreprenoriale au ținut pasul foarte greu cu multinaționalele, nu au avut bani să investească în imagine, în salarii mai bune (cu excepția celor din management), nu s-au preocupat de a căuta tot timpul resursă umană și de a descoperi talente. Cele mai multe companii românești se bazează pe fondator, pe antreprenor, care a învățat extrem de greu să delege din putere. Instinctiv, antreprenorii nu au încredere că au angajați care pot face lucrurile mai bine ca ei și de aceea tot timpul își analizează și judecă angajații prin așteptările pe care le au de la ei înșiși, adică să fie după chipul și asemănarea lor.

Dacă pentru cei care își caută în job corporațiile sunt prima opțiune prin ceea ce aud, prin imaginea pe care o proiectează, la polul opus, pentru publicul larg multinaționalele/corporațiile/investitorii străni sunt cei care fac profituri pe care le scot din țară fără să plătească taxe și impozite. Ca să nu mai vorbim că aceste multinaționale au venit să ne cumpere de tot, începând de la politicieni până la ultimul angajat. 

Pe măsură ce au trecut anii, de fapt deceniile (două la număr), cei din primul val care s-au angajat în multinaționale au început să se uite în jur, să găsească alternative la jobul lor. Nu toată lumea poate să fie promovată, nu toată lumea poate să ajungă în middle management sau în top management, nu toată lumea are acces în birourile C Level, nu toată lumea poate fi recrutată fie de rețea, fie de competitori. Mulți români din multinaționale și-au dat seama că sunt blocați, că nu pot înainta pe verticală, că nu pot avea acces la pachete salariale mai mari, că nu pot ajunge în vârf. Așa că părerile despre multinaționale au început să se schimbe. O parte dintre ei au început să fugă din multinaționale trântind chiar ușa, departamentele de HR, de vânzări, de marketing au devenit dușmani, iar expații au început să fie coborâți de pe soclul de imagine față de cum erau priviți acum două decenii.

O parte dintre corporatiști au încercat să-și găsească o nouă viață în zona de business pe cont propriu, devenind antreprenori, așa cum își imaginau ei că ajung antreprenorii citind cărți și articole. Unii au avut succes, alții și-au dat seama că businessul nu este de ei, unii au făcut cunoștință cu depresia – că lumea din stradă este altfel decât cea din birouri (unde salariile sunt plătite la timp, unde există bonusuri mai mari sau mai mici, unde facilitățile oferite de multinaționale erau la ordinea zilei), iar alții au descoperit că ceea ce câștigă din businessul propriu este mult mai puțin decât salariul pe care îl aveau în corporația din Aurel Vlaicu sau Pipera.

Lumea reală a businessului, când ești un antreprenor mic sau mijlociu, este total diferită de lumea businessului corporațiilor, acolo unde sunt cifre mari, acolo unde sunt monopoluri văzute și nevăzute, acolo unde există puterea de a deschide uși și de a obține contracte.

România nu este o țară extraordinară care să susțină antreprenoriatul foarte mic, mic și mijlociu, barierele birocratice sunt extrem de puternice, chiar dacă barierele fiscale sunt destul de bune comparativ cu alte țări.

Businessul din România este extrem de polarizat, primele 1.000 de companii din punct de vedere al cifrei de afaceri controlează jumătate din business, iar cele 899.000 de companii de celelalte tipuri se bat pentru restul de 50%. Avem foarte multe companii foarte mici și foarte puține companii mici și mijlocii.

Întrebarea este dacă există o lume mai bună dincolo de corporații, de avantajele pe care le ai într-o corporație, dar fiind închis acolo? Există, dar trebuie să muncești mult mai mult decât într-o corporație, în condițiile în care credeai că într-o corporație se muncește mult.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)