EXCLUSIV VIDEO Video Povestea de film a lui Radu Turcanu, juniorul român de la Australian Open / Tânărul și-a învins destinul: a fost diagnosticat cu epilepsie, suferă de discromatopsie și evoluează cu ochelari
În ultimul tur al calificărilor, sportivul român Radu Turcanu a trecut azi-noapte, în două seturi, 6-2, 7-6 (9), de un adversar din Singapore, Bill Chan. Sportivul din București a ajuns la Melbourne cu o bursă de la Academia Victor Hănescu.…
În ultimul tur al calificărilor, sportivul român Radu Turcanu a trecut azi-noapte, în două seturi, 6-2, 7-6 (9), de un adversar din Singapore, Bill Chan.
Sportivul din București a ajuns la Melbourne cu o bursă de la Academia Victor Hănescu.
Tatăl său, inginer silvic, povestește că Radu a fost diagnosticat cu epilepsie la vârsta de 10 ani.
Familia face sacrificii uriașe pentru a-i întreține pasiunea: tatăl său a lucrat 6 ani în străinătate ca și camionagiu.
Radu Turcanu, 17 ani, este de ani buni în Top 3 cei mai buni jucători ai României, deși evoluează cu ochelari și nu distinge prea bine culorile.
România mai are o reprezentată în concursul junioarelor, pe Ruxandra Bertea.
După ce a trecut în primul tur al calificărilor de japonezul Yuta Tomida (cap de serie 9), Radu David Turcanu, 17 ani (va împlini 18 în luna martie), a învins, în zorii acestei zile, un alt sportiv asiatic, pentru a-și asigura o poziție pe tabloul principal al juniorilor la primul turneu de Mare Șlem al anului. Învinsul, Bill Chan (Singapore), avea statut de favorit 2 în calificări.
În schimb, celălalt român aflat la Melbourne, Ștefan Horia Haită (16 ani), n-a izbutit să străbată drumul până la capăt, oprindu-se în turul doi al calificărilor (ultimul), cedând la thailandezul Thanaphat Booosarawongse, scor 2-6, 4-6. Mediafax a stat astăzi de vorbă cu Răzvan Turcanu, tatăl singurul reprezentant masculin al României la Melbourne, după ce fetele, la senioare, au părăsit competiția, iar la junioare o avem, pe tabloul principal, pe Ruxandra Bertea.
Familia Turcanu locuiește în Tunari (Ilfov). Component al lotului național, Radu mai are un frate, de 19 ani și jumătate, fost jucător de tenis, dar care a renunțat, iar acum se pregătește să devină pilot, și o soră, 10 ani, care adoră călăria.
VEDETI AICI VIDEO