EXCLUSIV: Guvernul începe un program de concedieri în 16 companii din energie, din acest an până în 2018. LISTA companiilor vizate
Guvernul va începe un program de concediere de angajați din 16 companii din sectorul energetic, în baza unor proiecte de restructurare și reorganizare care vor fi aplicate în intervalul 2013-2018, salariații concediați urmând să beneficieze de plăți compensatorii și venit lunar de completare.
Un document obținut de MEDIAFAX relevă că sistemul de protecție socială care va fi acordat acordat persoanelor ce urmează să fie disponibilizate prin concedieri colective începând cu acest an și până în 2018, ca urmare a restructurării și reorganizării unor companii de stat, a fost deja pregătit de Guvern și urmează să fie introdus în perioada imediat următoare.
Documentul, elaborat sub forma unui proiect de ordonanță de urgență, stabilește că societățile care pot efectua concedieri colective și numărul de salariați ce urmează să fie disponibilizați se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, dacă există un program de restructurare sau reorganizare aprobat, astfel încât concedierea colectivă să nu depășească termenul de 31 decembrie 2018. Același document include însă și o listă de 16 companii care au sau vor avea programe de restructurare sau reorganizare aprobate până în anul 2018.
Pe această listă au fost incluse Complexul Energetic Hunedoara, Societatea Națională de Închidere Conservare Mine Valea Jiului, Compania Națională a Uraniului, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Națională a Sării, Societatea Națională a Huilei Petroșani, Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, Compania Nationala a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest Deva, cu filialele sale, Cuprumin Abrud, Băița Ștei, Societatea Națională a Cărbunelui Ploiești, cu filialele sale, Termoelectrica, Electrocentrale Grup, Electrocentrale Galați, Electrocentrale București, Electrica, cu filialele sale, și Transelectrica, de asemenea cu filialele sale.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro