Excepționalii sunt în regulă! Noi, restul, suntem greșiți!

Mulți dintre cititorii Business Magazin vor fi urmărit discursul lui sir Ken Robinson de pe TED despre modul în care școlile ucid creativitatea nativă a omenirii, a copiilor; clipul a strâns 32 de milioane de vizualizări doar pe site-ul TED și este, periodic, subiect de viralizare. Veți fi zâmbit la glumele lui Robinson și îi veți fi dat dreptate; dar, dacă nu ați întâlnit și dacă nu ați stat de vorbă cu un tânăr, nu veți înțelege despre ce vorbește, cu adevărat, Robinson.

După vineri, 13, am ajuns la concluzia că Robinson poate să fi greșit un pic, pentru că eu am întâlnit tineri cărora școala nu numai că nu le-a limitat creativitatea și nu i-a înregimentat, ci i-a stârnit, i-a ambiționat. Sigur că problema este reală și rămâne valabilă, dar unora nu li se potrivesc unitățile de măsură comune. Tinerii pe care îi vedeți pe coperta revistei, implicați în proiectul Excepționalii, merg, voluntar, în centre de plasament pentru a preda limba engleză sau îi învață online pe cei ce vor să programeze, se implică în acțiuni în domeniul medical sau de asistență socială, au mici afaceri în domenii creative – de la înfrumusețarea tenișilor Vans la web design -, organizează conferințe internaționale sau dezvoltă aplicații pentru telefonul mobil, îi admiră pe regele Mihai, pe Stephen King, pe Steve Jobs sau pe Ivan Patzaichin sau pe cei de la Microsoft, dar și pe Ban Ki-moon – actualul secretar general al ONU. Se simt cumva diferiți de cei din generația lor, dar privesc restul lumii cu înțelegere și cu dorința, mai direct sau mai puțin direct exprimată, de a o schimba. Vor să învețe la mari universități, să reprezinte România la Națiunile Unite sau să lucreze pentru mari companii internaționale. Și mai mult de jumătate dintre ei mizează pe spiritul lor antreprenorial. Un univers întreg de preocupări, de intenții și de dorințe, exprimate simplu.

Priviți acum în jur, la realitatea în care politicieni încasează șpaga prin cimitire, realitatea arestării din fiecare seară sau realitatea concursului neoficial „cine a luat mită mai mare“, lumea în care de cele mai multe ori ajunge să ieși în față și să începi să răcnești, cu tupeu, „…EU!“, realitatea lumii în care nu se mai citește, și întrebările vin firesc: ce facem cu tinerii aceștia, ce le oferim, cum îi sprijinim, ce șanse au ei să reziste în lumea aceasta?

La o sesiune de întrebări și răspunsuri desfășurată la Barcelona, la World Mobile Congress, Mark Zuckerberg a emis una bună: „În timp, am adoptat o regulă simplă. Îi angajez să lucreze pentru mine doar pe cei pentru care aș vrea eu să lucrez. Și este un test destul de relevant“. Parafrazându-l un pic, zic că mi-ar plăcea să lucrez pentru sau să colaborez cu oricare dintre liceenii despre care am vorbit.
Lumea intens colorată și lipsită de inhibiții a tânărului pictor Laurențiu Dimișcă ilustrează, cred, cel mai bine, acest text.