Evită greșeala de a încerca să nu faci nicio greșeală!

Deși există suficiente motive pentru ca oamenilor să le fie frică să vorbească în public – spune Berkun – “până n-o să văd pe cineva fugind de la pupitru în toiul prezentării și năspustindu-se spre ieșirea de serviciu ca să scape cu viață, n-a să pot spune că vorbitul în public este mai înfricoșător decât moartea!”. Acesta este stilul în care ni se adresează autorul pe tot parcursul cărții: oral, lipsit de morgă, cu vibrări ironice și îndemnuri stenice. El încearcă să facă ordine și să ne exileze prejudecățile legate de oratorie în zona care le este hărăzită: debaraua memoriei. Potrivit unei liste cu cele mai mari temeri omenești (“The Book of Lists”, de David Wallenchinsky, 1977), vorbitul în fața unui grup apare pe primul loc, înainte spaimei de înălțimi, de gândaci, de probleme financiare sau chiar de moarte.

Așa încât Berkun ne explică pe-ndelete cum să ne gestionăm frica și reacțiile la stress, cum să ne concentrăm eficient și cum să anticipăm succesul în loc să ne lăsăm zdrobiți de groaza de eșec. Cum, în timpul unui discurs, există multe variabile care nu pot fi prevăzute (și care duc la anxietăți scuzabile), se cuvine să planificăm cât mai mult și să ținem sub control acel factori care depind de noi. Adică, între altele, să ne adecvăm publicului (care este de fiecare dată altfel) și reacțiilor sale, să implicăm pe cât posibil auditoriul, să găsim ritmul potrivit (și să-l schimbăm din mers dacă e cazul), să exersăm brevilocvența (pentru că publicul are tendința de a se plictisi). Și, mai ales, să înțelegem că nu suntem perfecți și că trebuie să evităm greșeala de a încerca să nu facem nicio greșeală.

Scott Berkun, “Confesiunile unui vorbitor public”, Editura Publica. București, 2012