Home Actualitate Europa înghețată: 620 de oameni au murit...
Actualitate

Europa înghețată: 620 de oameni au murit din cauza frigului

Cel puțin șase decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în estul și sudul Europei, unde numeroase regiuni rămân izolate din cauza frigului și a zăpezii, în timp ce în vest, în Franța și Italia, situația începe să revină la normal.

De la începutul lui februarie, aproape 620 de persoane au murit din cauza temperaturilor glaciale pe tot continentul, inclusiv în Rusia. În ROMÂNIA, trei persoane au murit de hipotermie în ultimele 24 de ore, ridicând bilanțul valului de frig la 68 de morți . Mii de pompieri, militari și angajați ai Ministerului de Interne au depus eforturi toată noaptea pentru a degaja căile de acces în două județe din estul țării foarte afectate de ninsori și frig.

Două noi victime ale frigului s-au înregistrat duminică în ALBANIA și una în SERBIA, ridicând la 50 numărul deceselor provocate de intemperii în BALCANI, regiune în care continuă să ningă abundent. În total s-au înregistrat 20 de morți în Serbia, 11 în Bosnia, șapte în Kosovo, patru în Muntenegru, trei în Croația, trei în Albania și doi în Macedonia.

Mai multe pe mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună