Europa, în cursa decarbonizării. China revoluționează cărbunele, transformându-l în petrol

Cea mai mare instalație din lume de transformare a cărbunelui în combustibili lichizi a intrat luna trecută la capacitate maximă în regiunea autonomă Ningxia Hui din nord-vestul Chinei, iar tehnologia folosită acolo crește de aproximativ șapte ori valoarea economică a materiei prime, arată un raport citat de publicația Science and Technology Daily și preluat de South China Morning Post.

Linia de producție este operată de China Energy Group Ningxia Coal Industry Co Ltd, parte a celui mai mare grup energetic de stat din China, și a procesat 24 de milioane de tone de cărbune în 2025, echivalentul unui sfert din producția anuală a regiunii. Ningxia este una dintre cele mai dependente regiuni chineze de acest combustibil solid, cărbunele acoperind peste 90% din consumul său de energie.

Tehnologia de bază a instalației este lichefierea indirectă a cărbunelui, un proces în care cărbunele este încălzit împreună cu oxigen și abur pentru a fi transformat într-un gaz de sinteză format din monoxid de carbon și hidrogen. Din acest gaz se obțin ulterior produse petroliere sintetice cu un conținut redus de sulf și de hidrocarburi aromatice, calități care le fac potrivite pentru utilizări cu cerințe tehnice ridicate, de la combustibil pentru rachete până la lubrifianți industriali.

Diferența de preț dintre materia primă și produsele finite explică saltul de valoare invocat de autoritățile chineze. Cărbunele brut se tranzacționează la un preț de câteva zeci de dolari pe tonă, în timp ce combustibilii speciali și lubrifianții obținuți prin lichefiere se vând la tarife de câteva ori mai mari, ceea ce transformă o industrie extractivă tradițională într-una chimică, cu valoare adăugată semnificativ mai mare.

Miza proiectului nu este însă doar una economică, ci mai ales una de securitate energetică. Înainte de blocarea strâmtorii Ormuz, China își asigura peste 40% din importurile de țiței din Orientul Mijlociu, o expunere care s-a dovedit costisitoare în acest an, pe fondul tensiunilor geopolitice și al cotațiilor internaționale ale petrolului care au depășit pragul de 100 de dolari pe baril. În acest context, capacitatea de a produce intern carburanți din resurse proprii de cărbune devine un instrument de reducere a vulnerabilității față de rutele maritime de import.

Structura energetică a Chinei a fost definită dintotdeauna de un dezechilibru: rezerve abundente de cărbune, zăcăminte limitate de petrol și resurse foarte reduse de gaze naturale. Lichefierea cărbunelui este soluția pe care Beijingul o dezvoltă de aproape două decenii pentru a converti singura resursă fosilă pe care o deține din belșug în produsele pe care este nevoit să le importe.

Tehnologia rămâne totuși una controversată. Procesul de lichefiere este intensiv energetic și generează un volum de emisii de dioxid de carbon considerabil mai mare decât rafinarea clasică a țițeiului, ceea ce intră în contradicție cu angajamentele climatice asumate de China, care vizează atingerea vârfului emisiilor înainte de 2030 și neutralitatea climatică până în 2060. În plus, rentabilitatea acestor instalații depinde direct de cotația petrolului: la prețuri scăzute ale barilului, combustibilii sintetici obținuți din cărbune devin necompetitivi, motiv pentru care proiectele de acest tip au fost istoric puternic susținute de stat.

Pentru Europa, unde cărbunele este scos treptat din mixul energetic prin mecanismele pactului verde și prin costul certificatelor de emisii, direcția aleasă de China este practic inaccesibilă. România, care își acoperă un procent important din consumul de carburanți din producție internă de țiței și din importuri, a mers în direcția opusă, prin închiderea etapizată a capacităților pe cărbune din Valea Jiului și din Oltenia și prin înlocuirea acestora cu grupuri pe gaze naturale și cu capacități regenerabile.

Proiectul din Ningxia rămâne astfel un caz aparte, în care logica securității aprovizionării prevalează asupra costului de mediu, iar cărbunele, tratat în cea mai mare parte a lumii drept un activ în declin, este repoziționat ca materie primă pentru industria chimică și pentru carburanți cu specificații înalte.