Europa este cuprinsă de tensiuni politice fără precedent în ultimii ani: Principalele economii, Germania și Franța, sunt în criză politică , iar România se confruntă cu o situație total neașteptată
Germania, principala economie a Europei, se confruntă cu o recesiune economică - puternica industrie auto începe să dea oameni afară din cauza schimbărilor structurale și a apariției mașinilor electrice, Franța este în criză politică după ce premierul Barnier a fost…
Toată presa internațională este cu ochii pe aceste două țări, care sunt pilonii de stabilitate din punct de vedere economic și politic al UniuniI Europene.
În România, rezultatul din primul tur la alegerilor prezidențaile, când Călin Georgescu, cu afinități mai degrabă către zona autocratică, de tip Putin sau Viktor Orban din Ungaria, a ieșit pe primul loc de nicăieri, cu ajutorul TikTok-ului, a fost un șoc pentru întreaga lume.
De o săptămână, presa internațională vorbește despre alegerile din România, Călin Georgescu fiind pe prima pagină din Financial Times și în primul ecran pe Bloomberg.

Autoritățile române, de la președinte, premier, servicii secrete, au fost luate prin surprindere de acest rezultat, iar reacția lor pare haotică.
Președintele Iohannis, care mai are 2 săptămâni de mandat, a desecretizat o întâlnire a CSAT-ului, publicând documente de la SRI, SIE, MAI, din care ar rezulta finanțări neclare ale campaniei lui Călin Georgescu și influențe statale externe.
Toate degetele indică Rusia ca fiind în spatele acestei campanii.
Desecretizarea documentelor CSAT a dus la o reacție oficială a americanilor, aliatul strategic al României, prin departamentul de Stat și prin secretarul de stat Blinken.
Principalii oameni de afaceri au luat poziție față de situația actuală: România trebuie să meargă pe drumul european, nu există cale de întors.