Europa a supraviețuit fără gazele rusești și a ieșit și din criza de energie, dar a rămas cu o vulnerabilitate: a schimbat o dependență mare cu mai multe mai mici

Traderii de gaze din Europa s-a trezit dintr-o dată cu prea multă marfă, rod al eforturilor europe­nilor de a înlocui gazele rusești toxice cu alte surse sau chiar cu alte forme de energie, al măsurilor de reducere a consumului, al încetinirii activității econo­mice în marii consumatori și nu în ultimul rând al iernii blânde care a trecut.

Ca rezultat, sunt șanse ca la vară prețurile gazelor să devină negative – producătorii vor plăti pentru a fi scăpați de marfă, scrie Bloom­berg, care citează traderii participanți la târgul energetic de la Essen, Germania. Astfel, se pare că Europa nu doar că a ieșit din criza de energie care a declanșat o criză a costului vieții fără precedent, dar o și lasă în urmă cu viteză. Dar încotro se îndreaptă? UE a scăpat de de­pendența de gaze rusești, însă a rămas de­pen­dentă de importuri și prin urmare încă este vulnerabilă.

În ceea ce este o pre­mieră pentru Ungaria, această țară est-euro­pea­nă va primi anul acesta 100 de mili­oa­ne de metri cubi de ga­ze naturale din Azerbaidjan. Es­te o cantitate ne­în­sem­na­tă dacă este comparată cu consumul anual de 10 mi­li­arde de me­tri cubi de gaze sau cu im­porturile de aproa­pe 5 miliarde mc de gaze de la grupul rus Gazprom. Este însă o primă etapă spre un contract pe termen lung pentru importul de gaze azere și încă un pas spre diversificarea resur­selor energetice.

Azerbaidjan este o țară exportatoare de ga­ze, dar nou intrată în acest joc, care are ca țintă principală imensa piață a UE și este con­side­ra­tă, așa cum spun și autoritățile ungare, o alter­nativă mai mică la Rusia. Ungaria este un caz special pe scena energetică a UE deoarece nu vrea să iasă de pe orbita energetică a Rusiei. To­tuși, vrea diversificare. Spre Azer­baidjan s-au îndreptat și alte state europene, în special cele din Europa de Est, pentru a înlocui gazele rusești. Altele au găsit scă­pare din criza ener­getică în alte părți. În cazul Germaniei, locul Rusiei ca furnizor principal de gaze a fost luat anul trecut de Norvegia, care a acoperit peste 30% din cererea celui mai mare consumator de energie din UE.

De altfel, importurile Germaniei de gaze și petrol rusești erau în februarie cu 99,8% mai mici decât în aceeași lună a anului trecut. Im­porturile de cărbune s-au prăbușit cu 93%. Ber­linul a anunțat că Germania nu va mai cum­păra anul acesta petrol rusesc, preferând țițeiul din Kazahstan. Acest lucru înseamnă că Rusia va avea totuși o oarecare influență asu­pra aprovizionării cu energie a industriei ger­mane deoarece petrolul kazah tranzitează teritoriul său în drumul spre UE. Rusia a repre­zentat anul trecut cel mai mare furnizor de petrol pentru Germania. Polonia nu mai importă gaze rusești, dar a cumpărat anul trecut cantități record de gaze naturale liche­fiate de la producători precum SUA, devenit princi­palul furnizor, și Qatar și își mai aduce acest combustibil prețios tocmai din Norvegia, prin propriul gazoduct.

Anul trecut, GNL au acoperit o treime din consum. De asemenea, cea mai mare econo­mie est-europeană și-a majorat semnificativ capacitatea de generare de energie din surse regenerabile, dar a rămas dependentă de căr­bune, din care o bună parte este importat. Cehia, cea mai matură economie est-euro­peană, și-a redus dependența de gazele ruse de la 97% la 3-4% în doar opt luni și la zero în primul trimestru al acestui an. Acest lucru a fost posibil datorită diminuării consumului, care a coborât cu 13% în primele trei luni din 2023, față de aceeași perioadă a anului trecut. Combustibilul rusesc a fost înlocuit cu gaze na­tu­rale și GNL din Norvegia, Belgia și Olanda, acestea anungând în țară prin Germania.

Cehia încă depinde de petrolul rusesc, dar acționează pentru a-și reduce vulnerabilitățile. O primă manevră făcută în acest sens a fost să se asigure că poate importa mai mult țiței printr-o conductă care vine din Italia și ajunge în Germania. În plus, guvernul de la Praga în­locuiește furnizorul rus de combustibil nuclear pentru centrala atomică de la Dukovany cu unul american. A avea mai mulți furnizori mici de energie este cu siguranță mai bine decât a avea unul singur și mare pentru că acest lucru înseamnă diversificare și concurență. Dar nu este ceva care să reducă vulnerabilitățile sub cota de pericol.

Spre exemplu, Azerbaidjanul, încurajat de dezvoltarea unui nou zăcământ uriaș de gaze și de eforturile europenilor de a fugi cât mai departe de gazele ruse, curtează statele din Balcani și din Europa de Est pentru a-și majora exporturile de gaze. Ceea ce ar putea îngrijora sunt acordurile pe care compania de petrol și gaze a statului azer SOCAR le încheie cu Gazprom. Printr-o astfel de înțelegere Azerbaidjan a importat anul acesta gaze ruse. Combustibilul cel mai probabil nu a ajuns pe piața europeană, spun analiștii, ci a fost destinat consumatorilor azeri, scopul importurilor fiind de a permite Azerbaidjanului să-și onoreze contractele de export către UE. Însă astfel de înțelegeri arată cum importurile europene din Azerbaidjan depind într-o oarecare măsură și de Moscova.