EuroGsm deschide al șaptelea magazin din zona Cluj-Napoca
EuroGsm, retailerul GSM al operatorului de telefonie mobilă Orange România, a deschis cel de-al șaptelea magazin din județul Cluj, în localitatea Florești.
“Datorită apropierii de municipiul Cluj-Napoca și a includerii comunei Florești în zona metropolitană Cluj, numărul locuitorilor s-a mărit considerabil în ultimii ani, astfel încât EuroGsm a decis că este momentul să își extindă prezența și în această zonă, pentru a fi mai aproape de clienții săi”, a declarat Zoltan Halmai, directorul comercial al EuroGsm.
Numărul locuitorilor din comuna Florești a crescut de trei ori în ultimii zece ani, ca urmare a fenomenului mutării locuitorilor municipiului Cluj-Napoca în localitățile adiacente. În prezent, localitatea are peste 20.000 de locuitori.