Euro urcă luni la un nou maxim istoric. De la începutul anului, euro a crescut cu 1,35%, de la 4.8691 lei la 4.9349 lei
Euro a urcat la un nou maxim istoric față de leu, moneda europeană fiind cotată de BNR luni la 4.9349 lei, în creștere cu +0.03% față de nivelul de vineri. De la începutul anului, euro a crescut cu 1,35%, de la 4.8691 lei…
Euro a urcat la un nou maxim istoric față de leu, moneda europeană fiind cotată de BNR luni la 4.9349 lei, în creștere cu +0.03% față de nivelul de vineri.
De la începutul anului, euro a crescut cu 1,35%, de la 4.8691 lei la 4.9349 lei.
Leul s-a apreciat față de dolar, moneda americană ajungând la 4.1837 lei, în scădere cu 0,32%.
„BNR nu vizează niciun interval pentru cursul de schimb, dar urmărește să netezească volatilitatea pieței și să reducă excesele iraționale pe termen scurt care nu au un sprijin fundamental în situația economiei și a pieței financiare pentru că, altminteri, acest lucru ar afecta toți participanții la economia reală. Considerăm că este benefic pentru economie ca să aibă un curs de schimb mai puțin volatil, în special în perioadele în care reacțiile psihologice inevitabile ar duce la turbulențe nejustificate pe piețele financiare. Am văzut o astfel de presiune în primele zile ale pandemiei, iar BNR a intervenit”, a spus Leonardo Badea, viceguvernator al BNR, la ZF Live.