Home Actualitate Euro, în creștere puternică față de dola...
Actualitate

Euro, în creștere puternică față de dolar, datorită sondajelor privind alegerile din Grecia

Moneda euro s-a apreciat puternic luni pe piețele asiatice, revenind de la minimele de vineri, datorită așteptărilor că Grecia nu va ieși din zona euro, cele mai recente sondaje indicând că alegerile din iunie vor fi câștigate de partidele care susțin măsurile de austeritate convenite cu UE și FMI.

Euro a crescut cu 0,6% față de dolar, la 1,2588 dolari/euro.

Vineri, moneda a atins cel mai redus nivel din iulie 2010 după ce președintele Cataloniei, cea mai bogată regiune autonomă a Spaniei, a declarat că nu are prea multe variante de refinanțare a datoriilor care ajung la scadență în acest an, în valoare de peste 13 miliarde euro.

Moneda unică europeană a fost sub presiune după alegerile din Grecia din 6 mai, în urma cărora forțele politice nu au reușit să stabilească o coaliție de guvernare. Câștigătorii de facto ai scrutinului din 6 mai au fost partidele care se opun măsurilor de austeritate convenite în acordul de finanțare externă cu UE și FMI, astfel că temerile privind falimentul Greciei și ieșirea țării din zona euro s-au amplificat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună