Eugen Sinca, BCR: BNR ar putea reduce dobânda de politică monetară în luna septembrie
Banca centrală ar putea reduce dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale în luna septembrie, de la 5,25% la 5%, iar în a doua jumătate a anului viitor este posibilă și scăderea rezervelor minime obligatorii pentru lei, a declarat miercuri analistul-șef al BCR, Eugen Sinca.
“Noi (analiștii BCR – n.r.) aveam ca estimare reducerea dobânzii de politică monetară în luna noiembrie. Acum credem că reducerea va fi operată mai devreme, cred că în septembrie ar putea coborî de la 5,25% la 5%”, a afirmat Sinca într-o conferință de presă.
El a răspuns astfel unei întrebări referitoare la decizia băncii centrale de a reduce prognoza de inflație de la 3,5% la 3,2% pentru acest an, spunând că BNR va acționa în sensul reducerii dobânzii cheie după ce va avea la dispoziție datele despre inflația din prima parte a anului.
Estimarea BCR privind inflația României în 2013 este de 3,6%, bazată pe creșterea prețurilor administrate, respectiv la gaze și electricitate.
“În 2014, în a doua jumătate a anului vedem o reducere a rezervelor minime obligatorii la lei, însă după 2-3 reduceri consecutive a dobânzii de politică monetară cu câte 0,25 puncte procentuale. Rezervele la valută nu cred că vor fi reduse în următorii unu-doi ani”, a adăugat Sinca.
Analistul șef al BCR estimează o dobândă cheie de 4,5% anul viitor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro