Eu trebuia să fac orice ca să rămân în București. Nu aveam altă alternativă, nu puteam să mă întorc acasă

Miercuri, 25 mai 2022, o nouă întâlnire Meet the CEO a Business Magazin, un format în care un executiv din România, român sau străin, vorbește despre cariera lui profesională – spune cum a ajuns unde a ajuns. Invitată a fost Cătălina Dodu, CEO și country manager la Atos, o companie internațională de software cu 3.200 de angajați în România și afaceri de 130 de milioane de euro.

Cătălina Dodu a venit în 1994 în București, la Facultatea de Cibernetică din cadrul ASE. În 1999, când a terminat, trebuia să facă orice ca să rămână în București, „nu puteam/nu voiam să mă întorc acasă, nu aveam altă alternativă, trebuia să reușesc”. Așa că a luat primul job care s-a ivit – un administrator de baze de date la un distribuitor auto. După un an, s-a dus la Bitdefender, ca junior software developer, iar după șapte ani s-a dus la Atos.

Cariera ei este reprezentativă pentru mulți din generația anilor ’90 și începutul anilor 2000 – venirea în București, Cluj, Iași, Timișoara dintr-un oraș din provincie, cu intenția clară ca după terminarea școlii să rămână acolo. Nimeni nu voia să se întoarcă acasă. Mai ales în anii ’90, o perioadă extrem de cenușie. Așa că cei mai mulți au început să lucreze încă din timpul facultății (eu sunt exemplul cel mai bun – n.red.), în ideea ca după terminarea școlii să rămână aici, în București, unde oportunitățile erau mult mai multe, unde salariile erau mai mari, unde viața socială, așa cum era ea atunci, era mult mai bună. Acea generație a fost caracterizată printr-o ambiție și o determinare feroce, printr-o muncă dusă la extrem pentru a nu ajunge în situația de a te întoarce acasă.

Apariția investițiilor străine și a multinaționalelor, începând cu finalul anilor ’90, a schimbat enorm peisajul pieței muncii, mai ales că acolo totul era nou, know how-ul era altul, iar meritocrația începea să-și facă loc. A fost o șansă extraordinară pentru generația anilor ’90, care a început să muncească din timpul facultății, să intre într-un alt sistem, occidental și mai ales să ardă etapele. Mulți au devenit șefi de foarte tineri, pentru că multinaționalele și chiar companiile românești private nu aveau pe cine să pună. Nu voiau să lucreze cu o generație care începuse să lucreze în comunism și care era greu de reformat. Generația anilor ’90 a reușit extrem de rapid să-și facă loc în organigramă și chiar să preia locul expaților. Rezultatele au fost peste așteptările multinaționalelor și de aceea România a câștigat teren în atragerea de investiții, în recrutarea de forță de muncă, în obținerea de proiecte externe.

Odată cu trecerea anilor, chiar a deceniilor, determinarea și ambiția generației anilor ’90 nu au putut fi copiate în același mod  de noile generații. Salariile au crescut, dar, odată cu creșterea nivelului de trai, a început să se instaureze un anumit gen de burghezie, care este o stare normală. Cătălina Dodu își amintește că la început avea un salariu de 200 de dolari pe lună, din care 70-80 de dolari era o chirie în București.

Acum, „noile generații de pe piața muncii cer salarii de 800-1.000 de euro la angajare, dar CV-urile lor sunt pline de greșeli gramaticale” a spus într-o discuție cu ZF Ionela Costică, decanul Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE București. „Am avut ocazia să primesc o teză scrisă în limbajul Messenger, nu este de râs, ca să știi să scrii și să vorbești corect limba română înseamnă că trebuie să mai și citești”. Bineînțeles că timpurile nu sunt aceleași, în 1999-2000 PIB-ul României era de 40 de miliarde de euro, iar un salariu mediu era de 150 de euro, iar acum PIB-ul este de 240 de miliarde de euro, iar un salariu mediu este de 700 de euro. Ceea ce se constată este că noua generație, nefiind flămândă, nu are dorința, determinarea și ambiția de a face lucruri, de a obține rezultate aproape cu orice preț. Iar acest lucru se vede, în special în companiile antreprenoriale românești, care în eșalonul doi și la vârf au găuri mari de oameni care să ducă lucrurile înainte. Plus că patronii români încă nu au reușit să facă trecerea de la o afacere proprie la un business corporatizat, cu o organigramă clară, care să nu depindă de ei.

Dacă generația anilor ’90 nu avea alternativă – nici la București și nici de job –, acum noua generație nu știe ce să aleagă, având în vedere ofertele din piață. Multe businessuri merg din inerție, prin simplul fapt că sunt în piață. Nu mai există o presiune atât de mare pe rezultate, plus că noua generație privește lumea într-un mod mai degrabă capitalist-socialist decât capitalist. Dar până la urmă și acest lucru exprimă progresul înregistrat de România în ultimele două decenii.

(cristian.hostiuc@zf.ro)