Articole etichetate „mediafax.ro”. 544 articole.
Psihologul Tudorel Butoi consideră că ancheta privind crima de la metrou, petrecută marți, seară va fi una anevoioasă întrucât, dacă rezultatele expertizei medico-legale arată că suspecta nu a avut discernământ, ea poate „trece de la logică la absurd”.
Medicii de familie nu vor semna acte adiționale la contractul-cadru cu Casa de Asigurări dacă revendicările lor nu vor fi soluționate, a dec...
Comisia specială pentru legile Justiției a revenit, marți, asupra unui amendament adoptat anterior care prevedea că efectuarea "în continuar...
Președinte PNL Sector 6, Cornel Pieptea, susține că Pasajul Ciurel – cel mai mare proiect de fluidizare a traficului din București – nu va f...
Jumătate din populația României se confruntă cu deprivare materială și socială, țara fiind urmată de Bulgaria (48%), la polul opus situându-...
Prețul petrolului a trecut de 65 de dolari pentru prima dată în ultimii doi ani și jumătate, după ce una dintre cele mai importante conducte...
Legea care modifică legea ANI a fost adoptată, luni, de plenul Camerei Deputaților, cu 167 de voturi „pentru, 90 de voturi „împotrivă și 2 a...
Principalele agenții internaționale de știri, precum și numeroase publicații din multe țări au relatat despre protestele anticorupție desfăș...
Apple ar putea achiziționa Shazam, aplicația de recunoaștere a melodiilor, și ar urma să plătească 400 de milioane de dolari, potrivit BBC N...