Estimarea optimistă: încă 10 ani de criză

Cum va arăta sistemul bancar peste cinci ani? a fost o întrebare pe care moderatorii evenimentului ZF Bankers Summit 12, de săptămâna trecută, au adresat-o aproape tuturor invitaților. Un prim răspuns ar fi că în principiu va continua polarizarea calitativă: vor rămâne poate 3-4 bănci mari universale, la care se adaugă mai multe bănci mai mici, specializate fiecare pe nișa ei; acesta e răspunsul lui Steven van Groningen, președintele și directorul executiv al Raiffeisen Bank România.

Depinde însă la ce viitor ne putem raporta. În 2000 erau cam 2 mld. euro credite și circa 30 de bănci, așa încât dacă atunci nu erau prea multe bănci, de ce acum, când sunt 50 mld. euro credite, ar fi prea multe 40 de bănci? răspunde retoric Mihai Bogza, președintele Consiliului de Administrație al Bancpost. “Dacă vedem că tot sectorul bancar românesc este echivalentul unei bănci medii europene, atunci sunt multe 40 de bănci; dacă am avea peste 10 ani un orizont de credite de 200 mld. euro, atunci nu sunt așa de multe”.

Numai că, așa cum spuneau și anii trecuți toți bancherii, pentru ca activitatea de creditare să se reia, trebuie mai întâi ca economia să arate semnale de creștere sustenabilă, să aibă un istoric de succes de 1-3 ani. Or, în prezent “nu se întrevede un sfârșit al crizei”, singura certitudine fiind că după criză vom avea o perioadă de creștere slabă. Așa încât, conchide Bogza, n-ar avea sens să crești volumul de credite într-o asemenea conjunctură și într-o țară de dimensiunile României, unde nici măcar o creștere de 2,5% a PIB nu are impact pozitiv în sistemul bancar.

Ce e sigur e însă că băncile străine, inclusiv cele cu capital grecesc – evocate în toate analizele străine despre riscurile la adresa economiei românești – au venit aici pentru un potențial care “e doar amânat”, cum spune Bogza, nu anulat de criză, așa încât vor avea tot interesul să rămână aici. Mai mult, susține el, băncile grecești au fost afectate strict de problemele statului elen, spre deosebire de alte bănci occidentale, care au avut probleme cu expunerile excesive și au fost preluate total sau parțial de statele respective, fără ca efectul să fi fost vreo îngrijorare în privința economiilor din Est unde băncile respective sunt prezente.

Una peste alta, procesul de dezintermediere (deleveraging) din partea băncilor care își reduc expunerile și vând active pentru a-și însănătoși situația financiară nu se va întâmpla în niciun caz brusc, pentru că băncile vor face tot posibilul să păstreze activele, inclusiv din străinătate, cumpărate înainte de 2008 și pe care le consideră valoroase, apreciază Christian Casal, global co-leader banking practice la compania de consultanță McKinsey. Procesul de dezintermediere financiară ulterior spargerii unui balon speculativ înseamnă că toți “strâng cureaua” (băncile își scad expunerea, cetățenii își reduc consumul pe credit, statele își reduc datoria), iar creșterea PIB rămâne mult timp inferioară celei dinainte de criză.

McKinsey estima în 2010 durata procesului la o medie istorică de 6-7 ani, urmată de încă 10 ani de creștere slabă a PIB, cu precizarea că în actuala criză, dezintermedierea a început mai târziu, așa încât și revirimentul va dura mai mult. Henk Paardekooper, președintele RBS România, estimează că băncile europene vor fi nevoite să renunțe în următorii 2-3 ani la active în valoare de peste 2.000 mld. euro. Pentru RBS, dezintermedierea începută în 2009 a însemnat deja până acum renunțarea la active neesențiale de 1.600 mld. lire, valoarea din acest an a activelor rămase în portofoliu ajungând la cca 977 mld. lire. Iar dacă se compară situația băncilor europene cu cea a celor americane și asiatice, primele sunt cele care trebuie să facă eforturi mai mari de ameliorare a bilanțurilor, prin renunțare la activele neesențiale, iar în paralel va trebui să se supună în următorii ani și noilor reguli Basel III de adecvare a capitalurilor. Or, e imposibil ca o serie întreagă de bănci să facă ajustarea în același timp și ajustarea să dureze puțin.

De aceea, Paardekooper se ferește să facă previziuni despre ce se va întâmpla peste cinci ani în sistemul bancar european sau românesc și se îndoiește că povestea actualei crize se poate încheia mai devreme de zece ani, dacă nu va dura chiar un întreg sfert de veac, caracterizat de creștere economică sub potențial. Când ar avea însă economia României șanse să crească din nou la potențialul său, în atari condiții de dezintermediere bancară? Steven van Groningen de la Raiffeisen răspunde că ar fi nevoie de un ritm de creștere a creditării “cu două cifre” pentru ca România să poată reîncepe recuperarea decalajelor economice față de Europa de Vest, iar ca un astfel de ritm să poată fi atins în următorii cinci ani nu e deloc cel mai plauzibil scenariu în momentul de față.