"Ești un marxist dacă acuzi criza imobiliară și scumpirile din ultima vreme pentru că nu-ți permiți să-ți întemeiezi o familie", afirmă un jurnalist de la Financial Times

Editorialistul susține că nu criza economică este cauza, ci este mai degrabă vorba despre libertate și egoism.

Tot mai multe publicații raportează că numărul căsătoriilor a scăzut în ultimii ani, și automat, natalitatea a suferit un declin.
Tot mai multe persoane singuratice dau vina pe situația economică  de la începerea crizei financiare din 2008, deși a fost o perioadă de boom ecomomic între 2014 și 2019. Acum, singutaticii, ca niște inceli care nu reușesc să-și găsească jumătatea, dar nu reușesc, dau vina pe război, pe inflație și alte dezastre naturale.
Jurnalistul Janan Ganesh de la Financial Times, care este și comentator politic, spunea în septembrie 2022 că nu s-a căsătorit fiindcă pur și simplu nu-i plac nunțile.
Și îi critică dur pe adulții din Occident care învinovățesc situația economică pentru declinul familiei tradiționale, când în realitate au un nivel de trai mai crescut decât cel al părinților lor.
Fără a face vreo legătură cu editorialul și declarațiile jurnalistului, trebuie menționat că sunt cupluri din Africa, Asia și America de Sud care cresc în medie între 3 și 10 copii cu mai puțin de 1 DOLAR pe zi.  Iar un adult din Europa și America de Nord se plânge că nu poate să crească un singur copil. Dar are are posibilități materiale, o grămadă de oportunități în mediul privat de afaceri și ajutor de la stat care să-i ofere copilului său acces la învățământ gratuit și elementar. 
Părinții din Lumea a Treia nu pot să le ofere celor 5-10 copii nici nivel de trai sau învățământ ca-n Londra.
Revenind, jurnalistul susține că principalele cauze ale declinului familiei tradiționale și a căsătoriilor în Occident sunt egoismul și dorința mai mare a persoanelor de a se bucura de libertatea individuală, marcată de creșterea traiului.
“A trecut un deceniu de când am fost ultima dată la o nuntă. În acea biserică, în septembrie 2012, știam că voi pierde probabil un weekend. Așa că m-am refuzat pentru totdeauna”.
El regretă mai degrabă greutatea plăcerilor pierdute: cărțile necitite, restaurantele neîncercate, călătoriile continentale nefăcute dintr-un capriciu de vineri seara.
Sunt un caz ciudat de individualism, spune el.
În 2019, 213.000 de cupluri de sex opus s-au căsătorit în Marea Britanie. Adică jumătate din numărul căsătoriilor realizate în 1972. Și asta în ciuda faptului că țara a adăugat aproximativ 10 milioane de locuitori în această perioadă. Datele din SUA sugerează aceeași scădere treptată a căsătoriei din aproximativ aceeași perioadă. Rata natalității, de asemenea, este în scădere la nivelurile de la mijlocul secolului al XX-lea.
Editorialistul critică persoanele care învinuiesc situația economică pentru declinul căsătoriilor, când în realitate, nivelul de trai și de confort a crescut.
“Este ciudat  și marxist că oamenii încearcă să dea vina pe criza imobiliară, pe creșterea costurilor de îngrijire a copiilor și alte bariere materiale.
Liberalii, care ar trebui să salute înflorirea sinelui, merg cu „scara locuinței” pe buze. Acest lucru nici măcar nu are virtutea empirismului: declinul familiei persistă prin boom-ul activelor și explozia activelor, din Coreea de Sud până în Bolivia.
O schimbare a moravurilor în anii 1960 a eliminat presiunea socială de a te căsători. Ești liber să alegi. Oamenii vor să facă totul mai târziu. Acestea sunt preferințele noastre revelate. Nu există niciun motiv să credem că tendința are nevoie de o soluție tehnocratică.
Nu este o știre, la vârsta mea, că majoritatea căsniciilor se încheie cu divorț, fie supraviețuiesc cu dificultate”.
El mai scrie că pentru o minoritate, călătoriile, viața socială,  cultivare mentală sunt lucruri obstrucționate de căruciorul de pe hol.
“Sunt uimit și mișcat, într-adevăr, de frustrările legate de căsătorie pe care le aud. Plictiseala sexuală nu apare. Există alternative de-ați petrece timpul.
Atomizarea socială are costuri. Partizanitatea este una.
Triburile politice oferă sentimentul de apartenență pe care familia l-a făcut acum două generații.
Durerea publică este un tic mai episodic, dar nu mai puțin tulburător al unei societăți de indivizi.
În ce lume morală sau estetică este potrivit să  înveselești  un funicular în timp ce poartă trecutul unui monarh mort? Una în care scopul de a fi acolo este experiența colectivă rară”.
Ganesh mai scrie că orice face atomizarea (fărâmițarea societății), totuși, nu ne este forțată. Nu este un șoc exogen de care societatea are nevoie să fie salvată. Este rezultatul a milioane de alegeri libere de la slăbirea normelor morale în urmă cu o jumătate de secol.
“Dacă am putea vedea totul clar, am numi-o emancipare: una care, prin faptul că nu mai presează căsătoria asupra celor care nu sunt pregătiți și s-ar putea să nu fie niciodată, a vindecat societatea  de multă mizerie, asigurând drepturile homosexualilor și reformele rasiale.
Și de ce nu. Libertatea și egoismul nu sunt principalele îndemnuri umane.
Dar s-au dovedit a fi mai puternice decât era previzibil, de exemplu, în 1950.
Și evident prea puternice pentru a fi cumpărate”, concluzionează editorialistul.