Este războiul bun pentru economie?

Războiul este întotdeauna o tragedie, distruge vieți, schimbă oamenii, locurile, lasă cicatrici adânci în istorie și răni deschise în societăți. Dar poate reorienta o economie în sensuri pozitive, scrie The Wall Street Journal. Când prețurile combustibililor și electricității cresc vertiginos, iar blocajele în transportul maritim creează penurii pe termen scurt, inflația arătându-și din nou capul peste tot prin lume, se poate spune că războiul nu este bun pentru economie, pe termen scurt. Însă perspectiva pe termen lung arată ceva mai pozitivă: cheltuielile militare pot crea locuri de muncă, pot încuraja crearea de noi tehnologii și pot stimula investițiile.

În întreaga lume, tot mai multe țări își intensifică producția de arme și investițiile în securitatea națională, chiar și numai pentru a-și descuraja rivalii. Aceste cheltuieli promit să modifice prioritățile de cheltuieli ale guvernelor și să afecteze echilibrele bugetare și ratingurile de credit. Schimbarea a început acum patru ani, când președintele rus, Vladimir Putin, și-a revenit din eșecul umilitor de a cuceri în patru zile Ucraina, urcând economia țării sale pe o bază militară.

Astăzi, Rusia cheltuiește peste 7% din produsul intern brut oficial pentru armată, evitând căderea liberă economică sub presiunea sancțiunilor și a costurilor de război la care speră Occidentul. Rusia este acum o economie de război. Războiul o hrănește și îi dă putere lui Putin. Reorientarea Rusiei este extremă, dar Moscova nu este singura. De la Washington și Ottawa până în Europa și Japonia, banii curg în aparatul de război și securitate la niveluri nemaivăzute de decenii. Cu conflict și în Orientul Mijlociu, consecințele războiului – penuria și inflația – se profilează la orizont pentru afaceri și consumatori la nivel global. Parafrazându-l pe Milton Friedman, acum suntem cu toții economii de război.

Este acest lucru inerent rău? Pentru Ucraina, Liban, Gaza și părți mari ale Rusiei, rezultatul conflictului este un număr oribil de morți, răniți și pierderi materiale imense. Iranul se va confruntă cu o redresare dureroasă – indiferent de ce ar urma –, fiind o țară care se lupta și înainte de război cu represiuni violente și colaps economic. Cu toate acestea, mai departe de câmpul de luptă, imaginea este mai puțin dezechilibrată, în special în Europa.

Timp de decenii, continentul a minimalizat cheltuielile pentru apărare, optând în schimb pentru finanțarea unor programe generoase de asistență socială și a unor lucrări publice extinse. La dolce vita de după Războiul Rece a fost dulce doar până la un punct. Creșterea economică a încetinit brusc și în Europa pe măsură ce cheltuielile militare au scăzut, de la avansuri ale PIB-ului de 2-3% în anii 1980 și 1990 la aproximativ 1% în ultimii ani. (Creșterea s-a menținut mai bine în SUA, care au continuat să cheltuiască mult pentru armată și unde banii pentru apărare susțin adesea inovația tehnologică în domenii de vârf, cum ar fi inteligența artificială.)

În Europa, revenirea la investiții masive în apărare marchează o ruptură față de deceniile de „dolce vita” postRăzboi Rece. Angajamentul NATO de a aloca până la 5% din PIB pentru securitate vine cu costuri sociale, dar și cu potențial de relansare industrială, inclusiv prin absorbția forței de muncă din sectoare aflate în declin.

Acum, membrii europeni ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord s-au angajat să cheltuiască 5% din PIB pentru arme și securitate. Acest efort va necesita reduceri dureroase ale altor cheltuieli, cum ar fi asistența medicală publică, asistența socială și cultura.

Însă unii economiști văd și raze de speranță – cel puțin pentru afaceri și locuri de muncă. Economia Europei stagnează, iar industria sa auto, odinioară vibrantă, este afectată de concurența mai ieftină, dar nu și de calitate mai mică, din China. Producția militară poate crea locuri de muncă pentru muncitorii din auto concediați și poate angaja ingineri care altfel ar fi proiectat autovehicule civile.

Dacă toate aceste eforturi financiare descurajează Rusia de la a ataca Europa, atunci se poate considera că banii au fost bine cheltuiți. NATO a câștigat Războiul Rece fără niciun foc de armă. Acest episod al istoriei a costat sume vaste de-a lungul deceniilor și a lăsat arsenale de tancuri, arme chimice și arme nucleare care ulterior au trebuit să fie distruse – din nou cu costuri mari.

Dar, pe parcurs, a produs și avioanele jumbo, internetul, explorarea spațiului și navigația prin satelit – ca să nu mai vorbim de o viață mai bună pentru milioane de oameni cândva subjugați de Uniunea Sovietică sau aflați pe orbita, sau în umbra, ei. „Sunt destul de convins că vor exista efecte pozitive pe termen lung asupra creșterii” mulțumită cheltuielilor mai mari pentru apărare, spune Guntram Wolff, profesor de economie la Universitatea Liberă din Bruxelles.

Noile investiții în cercetare și formare educațională și profesională ar putea echipa următoarea generație de antreprenori pentru a crea produse de consum, cum ar fi motocicletele cu tehnologie de la drone, a explicat Wolff. „Deja vedem acest lucru, apar noi firme”, a spus el, indicând noi centre de excelență tehnologică din jurul Münchenului, Parisului și din regiunile nordice. Dezavantajele cheltuielilor militare sunt binecunoscute. Acestea pot cauza penurie pentru consumatori și inflație, deoarece materiile prime devin arme, nu jucării sau mașini de spălat vase.

Pot elimina investiții potențial mai productive, deoarece guvernele se împrumută mai mult pe piețele financiare pentru a finanța cheltuielile suplimentare, împingând în sus ratele dobânzilor pentru gospodării și întreprinderi. Dacă sectorul apărării încearcă să atragă lucrătorii din sectoarele de înaltă tehnologie sau din industria prelucrătoare, salariile urcă deoarece crește concurența.

De asemenea, echipamentele militare tind să stea pe raft, la păstrare, sau să explodeze, sau să fie date la casat, ceea ce înseamnă că nu pot fi utilizate productiv, precum o mașină sau un pod de cale ferată sau de autostradă. Există însă și avantaje economice. SUA, de exemplu, au ieșit din ambele războaie mondiale mai bogate – a doua oară intrând în luptă în mijlocul Marii Depresiuni și ieșind superputere. Este adevărat și că războiul nu i-a devastat teritoriul.

Peste fabricile americane nu au căzut bombe, nu au existat migrație și dislocări  masive de populație. Rata șomajului în SUA a scăzut de la 14,6% în 1940 la 1,2% în 1944. Până în 1945, SUA au ajuns să producă aproximativ jumătate din PIB-ul mondial. Cercetarea militară duce adesea la efecte secundare benefice în sectorul privat, de la îmbunătățirea producției de oțel la scară industrială și computere până la chirurgia reconstructivă. Contractele de apărare ajută acum la finanțarea tehnologiilor de inteligență artificială, calcul cuantic și drone – toate cu un potențial mare în economia civilă.

Cheltuielile militare cresc accelerat la nivel global, pe măsură ce tot mai multe state își consolidează securitatea. De la Rusia, care funcționează deja ca o economie de război, până la SUA și Europa, aceste investiții schimbă prioritățile bugetare și pun presiune pe economii prin inflație și posibile dezechilibre.

Coreea de Sud, născută din război și care se află sub amenințarea permanentă a războiului, a construit un sector de export de arme în plină expansiune, care oferă cel de-al doilea motor de creștere, alături de exporturile de microcipuri. Cu ajutorul tancurilor și tehnicii de război sud-coreene Polonia își construiește acum ceea ce vrea să fie cea mai puternică armată din Uniunea Europeană. Israelul a înregistrat recent investiții record în sectorul său tehnologic, determinate parțial de cheltuielile militare. Israel este o economiei a tehnologiei de vârf.

Președintele Trump își dorește un buget pentru apărare de 1.500 de miliarde de dolari, sau aproximativ 6% din PIB-ul Americii, comparabil cu apogeul cheltuielilor asumate de Reagan în timpul Războiului Rece, în 1985. Reaprovizionarea arsenalelor americane după războiul împotriva Iranului ar putea ține fabricile din întreaga țară ocupate ani de zile. Între timp, șantierele navale din China construiesc cea mai mare purere a mărilor din lume, cu nave de război și comerciale. Vasta sa flotă comercială și industria logistică joacă un rol dublu, susținând capacitatea Armatei Populare de Eliberare de a mobiliza și de a transporta producția internă a fabricilor către cumpărătorii din întreaga lume.

Pentru economia Chinei, totul este bine. Dacă istoria are un mesaj clar despre impactul economic al cheltuielilor militare, acesta este imprevizibilitatea. SUA au avut un boom în anii 1960, dar curând după aceea stagflația a oferit o lecție despre riscurile purtării unui război prelungit în Vietnam, în timp ce economia internă producea la capacitate maximă. Uniunea Sovietică a părut puternică până când cheltuielile sale extrem de ineficiente pentru arme și teroare internă s-au dovedit a fi nesustenabile. Lecții similare pot fi găsite adânc în istorie.

La Revoluția Franceză au contribuit și costurile ridicate ale sprijinirii rebelilor americani împotriva Angliei imperialiste. Regele Ludovic al XVI-lea și-a privat rivalul european de bijuteriile colonială, dar și-a pierdut regatul și capul. Câștigătorul acestor cheltuieli au fost SUA. Există și un alt fel de revers al medaliei. În 2014, lumea ar fi fost cu 12% mai bogată dacă nu ar fi existat conflictele violente din 1970 până atunci, este concluzia unui studiu al Centrului Internațional pentru Cercetare și Dezvoltare, un institut academic din Germania. Prin urmare, prevenirea războiului este o politică economică bună.  Pe regiuni, Asia ar fi beneficiat cel mai mult de absența conflictelor violente între 1970 și 2014, în timp ce America de Nord ar fi pierdut 900 de miliarde de dolari în această perioadă.

Pentru șapte țări, inclusiv Irak și Afganistan, PIB-ul total s-ar fi dublat în absența conflictelor violente. Un proiect numit Costurile Războiului a constatat că cheltuielile militare au creat în mod constant mai puține locuri de muncă decât investițiile comparabile în sectoare precum educația și asistența medicală. Cât privește cel de-al Doilea Război Mondial, în țări precum SUA și Marea Britanie PIB-ul a crescut deoarece oamenii au muncit mai multe ore și, totodată, au muncit mai mulți oameni. Este cunoscut faptul că femeile au intrat pe piața muncii, pensionarii s-au reîntors, adolescenții au părăsit școala mai devreme, iar muncitorii au preluat mai multe ture.   

Traducere, adaptare și completări: Bogdan Cojocaru