Home Actualitate Este oficial: Avem un nou MILIARDAR în R...
Actualitate

Este oficial: Avem un nou MILIARDAR în România

Grupul german Hochland a intrat în 2025 în clubul companiilor din industria lactatelor cu afaceri de peste un miliard de lei în România și se alătură jucătorilor Albalact și Danone, care au depășit anterior acest prag. Producătorul de brânză topită…

Este oficial: Avem un nou MILIARDAR în România
Este oficial: Avem un nou MILIARDAR în România · Foto: Business Magazin

Grupul german Hochland a intrat în 2025 în clubul companiilor din industria lactatelor cu afaceri de peste un miliard de lei în România și se alătură jucătorilor Albalact și Danone, care au depășit anterior acest prag.

Producătorul de brânză topită și cașcaval a raportat o cifră de afaceri de 1,03 miliarde de lei în 2025, în creștere cu 10% față de anul precedent.

Creșterea a fost ușor mai mare decât inflația, care la finalul anului trecut a fost de 7,3% pentru lapte și produse lactate față de decembrie 2024.

În schimb, profitul net a înregistrat un recul ușor, coborând de la 53,2 milioane de lei la 51 milioane de lei. Cu acest rezultat, compania a avut o marjă de profit de 5%. În România, germanii operează fabrici la Sighișoara și Sovata și au avut un număr mediu de 466 de angajați în 2025.

„În 2025, suntem încrezători, dar în același timp conștienți că există provocări serioase care necesită răspunsuri rapide și care pot avea un impact asupra consumului. Pe termen lung, avem însă o încre­dere solidă în potențialul de dez­voltare a economiei românești“, a spus anul trecut Erik Hageleit, direc­tor general al Hochland România.

Hochland România este al treilea jucător de pe piața locală a lactatelor, iar anul trecut a demarat cea mai amplă investiție din ultimii 15 ani în fabrica de brânză topită de la Sighișoara (jud. Mureș). Această mișcare a venit după finalizarea unei investiții în fabrica de la Sovata, unde compania început producția de brânzeturi rase și cașcaval. 

Grupul german a intrat pe piața din România în anul 1993, produsele fiind distribuite la vremea respectivă de Whiteland.

Cinci ani mai târziu, a cumpărat o fabrică la Sighișoara, unde a început să producă brânză topită, iar în 1999 a cumpărat fabrica de la Sovata, unde realizează cașcaval Dalia și Brădet, dar și materie primă pentru brânza topită de la Sighișoara. În 2022, a pus pe piață brânză de vaci, potrivit datelor de pe site-ul companiei.

Pe piața lactatelor și brânzeturilor, care ajunge la o valoare de 10 miliarde de lei, Hochland România concurează cu Albalact, Danone și Olympus. Cel mai mare jucător din piață este Albalact, deținut francezii de la Lactalis.

În 2025, la nivel global, grupul german Hochland a avut venituri nete de 2,54 miliarde euro, în creștere față de anul anterior, după ce a vândut peste 438.000 de tone de brânzeturi. Acesta este unul dintre cei mai mari producători de brânzeturi din Europa și operează fabrici și subsidiare în mai multe țări.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună