Home Actualitate Este oficial: A intrat în vigoare Legea...
Actualitate

Este oficial: A intrat în vigoare Legea împotriva lenei. Ce înseamnă asta pentru români

Liderul filialei ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, a anunțat, luni, intrarea în vigoare a "legii împotriva lenei" inițiată de parlamentari ai formațiunii și care prevede că refuzul unui loc de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social. "De astăzi, a intrat…

Liderul filialei ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, a anunțat, luni, intrarea în vigoare a “legii împotriva lenei” inițiată de parlamentari ai formațiunii și care prevede că refuzul unui loc de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social.

“De astăzi, a intrat în vigoare Legea împotriva lenei. La propunerea Alianței Liberal Democrate, Legea nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat a fost adoptată și a intrat în vigoare astăzi 22 octombrie 2018. Conform datelor statistice oferite de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în România sunt circa 25.000 de persoane care beneficiază de ajutor social de peste 10 ani, fapt care arată că intenția majorității asistaților social de a-și găsi un loc de muncă stabil este aproape de zero”, a transmis președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

Rezervă-ți locul la Forumul de Francize din 1 Noiembrie și pleacă acasă cu o idee de business de milioane!

Acesta a adăugat că nu mai trebuie să dăm bani persoanelor care refuză nejustificiat să muncească.

“Consider că statul nu trebuie să mai încurajeze comoditatea celor care trăiesc din ajutoarele sociale, ci este imperios să se implice în angajarea acestora. Nu mai putem permite să dăm bani unor oameni care nu vor să muncească, unor oameni care refuză nejustificat o ofertă de muncă sau care refuză să participe la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională. Și avem suficiente exemple în care primăriile au tăiat din bugetul pentru investiții pentru a da mai mulți bani celor care trăiesc din ajutorul statului”, a completat Ionel Petre.

Potrivit liderului ALDE Dâmbovița, asistența socială nu înseamnă „să iei bani din buzunarul celor care trag pe brânci pentru a-și asigura traiul zilnic și a da celor comozi”.

„ALDE a inițiat această lege întrucât asistența socială nu înseamnă să iei bani din buzunarul celor care trag pe brânci pentru a-și asigura traiul zilnic și a da celor ”comozi”, ci înseamnă să-i ajuți cu adevărat pe cei marginalizați care nu au nici o șansă în societate. O altă problemă era reprezentată de cei care lucrează la negru și care beneficiau, totuși, de o formă de ajutor social prin legea venitului minim garantat. De aceea, consider pertinentă completarea legii în sensul în care, dacă se constată că familia sau persoana singură a realizat venituri din alte surse și acestea nu au fost declarate de titular, se dispune încetarea dreptului la ajutor social. Salut acestă primă victorie a ALDE în demontarea unei mentalități de asistat din partea statului și îmi doresc ca salariul minim pe economie să fie mai tentant decât ajutorul social și la nivelul județului Dâmbovița”, potrivit sursei citate/

Camera Deputaților a modificat, pe 20 mai, în calitate de for decizional, legea privind venitul minim garantat.

„Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social”, potrivit proiectului.

De asemenea, noua lege prevede că „refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă în familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activitățile sezoniere, conduce la încetarea dreptului”.

„Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii”, mai spune legea.

Acțiunile sau lucrările de interes local pot fi, dar fără a se limita la acestea, lucrări de salubrizare și/sau de întreținere spații verzi, de salubrizare/întreținere obiective publice, inclusiv activități de sprijinire a serviciilor voluntare pentru situații de urgență, pe baza recomandărilor acestora, precum și alte activități specifice stabilite prin hotărâre a consiliului local.

Modificările inițiate de 5 parlamentari ALDE au devenit lege pe 19 iulie 2018, actul normativ precizând că legea intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună