Era unul dintre cei mai bogați oameni din România cu un imperiu de 600 de milioane de euro și 16.000 de angajați, dar a pierdut totul după ce a făcut o greșeală uriașă

Cei mai mulți antreprenori romani preferă să controleze cu o mână de fier firmele pe care le-au construit, chiar dacă apar din când în când și încercări de a delega conducerea companiei. Poate că aventurile riscante ale câtorva antreprenori joacă un rol esențial în această preferință clară de a păstra frâiele companiei în propriiile mâini.

O poveste cu adevărat spectaculoasă are omul de afaceri Gelu Tofan, care era în anii 90 și la începutul anilor 2000 unul dintre cei mai importanți antreprenori din România. Grupul Tofan opera mai multe firme, majoriatea din industria anvelopelor auto, cu o cifră de afaceri netă de circa 600 de milioane de dolari; 16.000 de oameni lucrau în cadrul grupului.

Antreprenorul român a făcut însă o greșeală, după cum el însuși spune, având prea multă încredere într-un executiv, care a fraudat mai multe companii din cadrul grupului. Drept urmare, mai multe firme au intrat în faliment și executare silită. Gelu Tofan a fost victima unui atac în stradă, urmare a războiului pe care îl purta cu fostul său angajat, apoi a avut mai multe probleme de sănătate.

Acum povestește calm ce anume a dus la prăbușirea imperiului pe care îl controla în trecut. „Numai în divizia de anvelope lucrau în jur de 10.000 de oameni. Din afară nu prea se vedea, dar afacerile erau practic împărțite în două”, povestește Gelu Tofan. Pe de o parte activitățile de transport și cele de producție a anvelopelor, divizie în care era partener cu grupul financiar japonez Nomura, care avea 49% din grup iar Tofan și câțiva minoritari dețineau 51%.

O altă divizie a afacerilor, în care Nomura nu era implicată, reunea activități variate – morărit și panificație, presă (grupul Monitorul, Cațavencu), o firmă de comunicații prin satelit și altele mai mici în care mai lucrau câteva mii de oameni. „Vorbim de peste 16.000 de oameni. Indiferent cât de mare, puternic, pregătit, deștept ești, este clar că nu poți să conduci zeci de companii, independente, multe dintre ele deschise – Danubiana, fabricile mari de morărit și panificație, două fabrici de anvelope – Victoria Florești și Silvania Zalău, ambele preluate în 2001 de Michellin”.

Cetate Deva, Panerom Timișoara, Mopan Suceava, enumeră omul de afaceri, erau societăți deschise, cotate la bursă, cu mulți acționari iar antreprenorul spune că pusese la punct un mecanism de administrare care se baza pe „schema clasică”: consiliu de administrație, adunare generală, consiliu director, cu împărțirea și repartizarea sarcinilor, cu limite de competență. „Am multe exemple de oameni extrem de competenți, onești, care au făcut performanță.

Au fost mai mulți cei onești decât ceilalți. Vârful negativ a fost Rădulescu, despre care ulterior am constatat că el nu a fost decât un pion, o piesă a unui angrenaj care a făcut din distrugerea Tofan un obiectiv în sine. Probabil toată treaba aceasta a avut legătură și cu politica”, spune Gelu Tofan.O vreme a colaborat cu Teodor Stolojan, după încheierea mandatului acestuia la Banca Mondială și înainte de intrarea în politică, iar Tofan spune că „am făcut afaceri împreună.

Experiența a fost una pozitivă de ambele părți”. Omul de afaceri este încredințat că a ajuns în postura de victimă pe de o parte din pricina lăcomiei umane, a celui care i-a fost angajat, iar pe de altă parte din pricina sprijinului reprezentanților din mediul politic de care a beneficiat Rădulescu. „Pe lângă suma de bani în sine au mai luat în vizor și o țintă politică, adică Stolojan.

Cumva dublu câștig pentru grupul sprijinit și încurajat de unii lideri PSD”, povestește cu oarecare detașare omul de afaceri.
Cum a ajuns totuși anterprenorul într-o poziție vulnerabilă în fața lui Ștefan Rădulescu, care ulterior a primit două condamnări la închisoare, cu executare, de câte cinci ani, pentru delapidare și, respectiv, devalizarea societății Transporturi Auto Astra, parte a grupului Tofan? Rădulescu i-a fost prezentat în 1994, în perioada în care derula o campanie de lichidare de stocuri, iar la prima discuție i s-a părut „modest din toate punctele de vedere.

L-am trimis la vânzări unde au făcut contractul cu el și nu numai că a respectat înțelegerea, dar a vândut mai mult și a plătit mai repede decât am agreat. Deci a fost foarte bun”. Ulterior, afacerile antreprenorului s-au dezvoltat tot mai mult și avea nevoie de un control strict al costurilor în departamentul de transporturi, care avea peste 100 de mașini.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL