Epuizați și radicalizați: cum alimentează gândirea extremistă oboseala de la locul de muncă?

Burnoutul nu mai este doar o problemă de productivitate. Un studiu recent arată că epuizarea cronică la locul de muncă poate alimenta atitudinile extremiste și chiar justificarea violenței. Organizațiile au astfel o responsabilitate dublă: nu doar să protejeze sănătatea angajaților, ci și să contribuie la stabilitatea socială.

Când Luigi Mangione a fost arestat, în decembrie 2024, pentru presupusa ucidere a CEO-ului de la UnitedHealthcare, reacția publicului i-a surprins pe observatori. Departe de o condamnare unanimă, mulți oameni și-au exprimat sprijinul. Fenomenul a fost cu atât mai vizibil în rândul tinerilor, unde sondajele arătau că 41% dintre adulții tineri considerau crima „acceptabilă”. Ce îi determină, așadar, pe oameni obișnuiți să justifice violența extremă?

Cercetarea recent publicată în numărul special Understanding Violent Extremism al revistei APA Journal Psychology of Violence și reluată în The Conversation indică drept răspuns un fenomen tot mai răspândit: burnoutul profesional. Manifestul lui Mangione invocă „corupția și lăcomia” ca surse de frustrare – un sentiment care rezonează puternic pe fondul nemulțumirii crescânde față de mediile de lucru moderne. Studii recente arată că tiparele mai ample de frustrare sistemică și percepția corupției sunt asociate cu burnoutul. Studiul Understanding Violent Extremism, bazat pe chestionare zilnice completate de peste 600 de angajați, sugerează că burnoutul ar putea alimenta, pe tăcute, atitudini îngrijorătoare – în special justificarea potențială a extremismului violent – îndreptate împotriva sursei percepute a stresului lor.

De la burnout la extremism

În acest studiu, angajații au notat zilnic simptomele de epuizare, stările emoționale și atitudinile legate de extremism violent. În zilele în care se simțeau mai afectați de burnout, aceștia raportau un nivel semnificativ mai ridicat de simpatie față de idei extremiste, cum ar fi justificarea violenței împotriva unor nedreptăți percepute. Rutina zilnică a burnoutului genera emoții negative de frică, tristețe, rușine și vinovăție. Pentru a atenua aceste trăiri și a-și recăpăta un sens, unii indivizi păreau să găsească ideologiile extremiste mai atractive. Acest fenomen poate fi explicat prin prisma a trei teorii psihologice consacrate. Prima este Teoria Generală a Presiunii (General Strain Theory), care susține că frustrările cotidiene pot conduce la extremism violent prin acumularea de emoții negative. A doua este modelul existențial al burnoutului, care leagă epuizarea profesională de un eșec al căutării de sens atunci când munca își pierde relevanța. Și ultima, Teoria Căutării Semnificației (Significance Quest Theory), arată că, atunci când sentimentul de relevanță personală se erodează în viața de zi cu zi, oamenii pot căuta sens în altă parte – inclusiv în credințe radicale – pentru a-și restaura sensul existenței.

Luate împreună, aceste perspective, în special modelele existențial și al căutării semnificației, sugerează că burnoutul reflectă o căutare eșuată a sensului – una care îi poate împinge pe indivizi către extremismul violent ca mijloc de restaurare. Teoria Generală a Presiunii completează imaginea, subliniind rolul central al emoțiilor în acest proces.

De ce contează burnoutul

Studiul nu sugerează că persoanele care experimentează burnout vor ajunge inevitabil să recurgă la violență extremistă. Mai degrabă, arată cum experiențele cotidiene de epuizare pot influența subtil indivizii către atitudini extremiste violente, normalizând astfel acceptarea violenței. Această distincție este esențială și este subliniată de modelul celor două piramide, care diferențiază între radicalizarea opiniei și radicalizarea acțiunii. Chiar dacă legătura dintre cele două este slabă, simpla radicalizare a opiniei poate constitui o amenințare serioasă pentru democrații și societăți deschise, prin erodarea coeziunii sociale și alimentarea polarizării. Din acest motiv, fenomenul merită studiat separat. Astăzi, burnoutul la locul de muncă este alarmant de răspândit, afectând aproximativ trei din patru angajați. Aceasta înseamnă că o mare parte din forța de muncă trăiește tensiuni emoționale capabile să alimenteze idei extremiste.

Deși marea majoritate nu va recurge niciodată la violență, o societate tot mai tolerantă față de atitudini extremiste riscă să normalizeze comportamente distructive și să submineze atât valorile democratice, cât și coeziunea la locul de muncă. Mai mult, chiar dacă doar o mică minoritate recurge în cele din urmă la violență, consecințele pot fi deosebit de grave.

Sprijinul organizațional poate ajuta

Constatările studiului dezvăluie și o formă eficientă de protecție: sprijinul organizațional perceput. Angajații care simțeau că organizațiile lor le apreciază cu adevărat contribuțiile și le pasă de bunăstarea lor aveau șanse mult mai mici să se îndrepte către ideologii extremiste, chiar și atunci când manifestau simptome de burnout. Totuși, există o nuanță critică: sprijinul organizațional este cel mai eficient în a atenua efectele nocive ale burnoutului înainte ca emoțiile negative să pună stăpânire pe angajați. Odată ce aceștia au depășit acel prag emoțional, sprijinul suplimentar are o putere limitată de a preveni escaladarea către atitudini extremiste violente. Astfel, angajatorii dețin cheia pentru a aborda burnoutul înainte ca acesta să degenereze într-o problemă gravă. Organizațiile trebuie să investească proactiv în prevenirea burnoutului – nu doar ca inițiativă de sănătate, ci ca strategie vitală pentru menținerea stabilității, atât la locul de muncă, cât și în societate. Asta înseamnă promovarea echității și transparenței la locul de muncă, asigurarea că angajații se simt recunoscuți și apreciați, instruirea managerilor pentru identificarea timpurie a semnelor de burnout și reacționarea proactivă, precum și crearea unor canale deschise și sigure pentru feedbackul angajaților.

Preocupările legate de corectitudine nu se opresc însă la ușa biroului. Percepțiile mai ample de nedreptate din societate pot alimenta simpatiile extremiste, mai ales atunci când indivizii sunt deja epuizați psihic. De pildă, demersurile de a urmări pedeapsa cu moartea pentru Mangione, în sprijinul agendei politice a președintelui Trump, pot adânci percepțiile de injustiție sistemică – ceea ce nu va face decât să exacerbeze viziunile radicale.

Implicații mai ample

Burnoutul nu înseamnă doar epuizare la locul de muncă. El semnalează o vulnerabilitate existențială mai profundă și mai periculoasă. Un loc de muncă ce ignoră burnoutul angajaților nu riscă doar scăderea productivității, ci creează un teren fertil pentru radicalizare ideologică.

Pe măsură ce atât organizațiile, cât și societățile se confruntă cu un val de sentimente extremiste – inclusiv sprijin pentru acte de violență prezentate ca rezistență la lăcomia corporatistă – devine crucial să recunoaștem factorii psihologici de profunzime care le declanșează. Burnoutul este unul dintre acești factori, iar angajații nu au nevoie doar de sprijin pentru a-și face treaba mai bine – au nevoie de el pentru a-și menține sensul, stabilitatea și conexiunile din viață.

O minte epuizată va căuta sens oriunde îl poate găsi. Dacă locul de muncă nu reușește să îl ofere, ideologiile extremiste sunt adesea gata să umple acest gol – cu consecințe ce depășesc cu mult zidurile biroului.    

Traducere și adaptare: Oana Ioniță