Enel: Forma de producție de energie a viitorului va fi cea verde. În zece ani ne vom tripla capacitatea în proiectele verzi. Banii merg unde avem un business integrat
Italienii de la Enel, unul dintre cele mai mari grupuri de utilități la nivel global, și-a setat ca țintă pentru următorii zece ani triplarea capacității instalate în proiecte de energie verde, în urma unui plan mamut de investiții de circa…
Italienii de la Enel, unul dintre cele mai mari grupuri de utilități la nivel global, și-a setat ca țintă pentru următorii zece ani triplarea capacității instalate în proiecte de energie verde, în urma unui plan mamut de investiții de circa 60 de miliarde de euro. Țările în care grupul are deja o prezență integrată vor fi principala țintă a viitoarelor proiecte.
“În următorii zece ani ne dorim triplarea capacității de generare pe care o avem în producerea de energie verde, de la 49 GW la 145 GW. Credem că energia verde va fi capacitatea de energie a viitorului, fără diferențiere între surse. Ne uităm să investim astfel încât să ne întărim lanțurile valorice existente”, a declarat Francesco Starace, CEO al grupului Enel în cadrul unui eveniment de prezentare a strategiei grupului până în 2030.
Potrivit datelor prezentate, bugetul de investiții strict pentru realizarea acestui plan se va ridica la circa 60 de miliarde de euro, 53% din capacitate urmând a fi montată în proiecte solare. Mai mult, 54% din bani se vor duce acolo unde grupul deja are o prezență integrată.
În România, Enel are circa 3 milioane de clienți, grupul având controlul rețelelor de distribuție din Banat, Dobrogea șI Muntea Sud, inclusiv Bucureștiul. Mai departe, Enel este unul dintre cei mai puternici investitori în energia verde locală, cu un portofoliu de 534 MW, din care 498 MW sunt montați în proiecte eoliene.
În România sunt circa 3.000 MW în proiecte eoliene, peste 16% din capacitate fiind contribuția Enel. Cu acest portofoliu de proiecte verzi, Enel a generat în primele 9 luni ale anului cu 6% mai multă energie, potrivit calculelor ZF pe baza datelor publice, lucru care a susținut veniturile.
O altă divizie care începe să ajute rezultatele Enel este cea de soluții inteligente Enel X, acolo unde intră și proiectele de electromobilitate. Veniturile în România generate de Enel X au crescut până la 18 milioane de euro în primele nouă luni ale anului față de cele 13 milioane de euro de anul trecut.
Grupul a terminat primele nouă luni ale anului, în România, cu venituri totale de 1,3 miliarde de euro, puțin peste cele 1,29 de miliarde de euro înregistrate în perioada similară a anului trecut. Datele sunt prezentate în documentele financiare publicate de grupul italian pentru primele trei trimestre ale anului. Evoluția veniturilor este bună ținând cont de faptul că la nivel național, tot potrivit datelor Enel, cererea de energie a înregistrat un recul de 5%, scăderea prețului spot fiind dramatică, de circa 30%.
Mai departe, EBITDA-ul raportat de Enel în România a crescut de la 152 de milioane de euro în 2019 la 229 de milioane de euro în primele nouă luni ale acestui an. Cel mai important salt a fost făcut de divizia de retail, care implică furnizarea de energie către tot portofoliul de clienți, unde EBITDA-ul a crescut de la 4 milioane de euro la 62 milioane de euro în primele trei trimestre din 2020 printr-o gestiune mai bună a costurilor. Un impact pozitiv l-a avut scăderea costurilor cu energia, ca urmare a evoluției din piață, lucru care a echilibrat rezultatul slab din 2019.