Edward Snowden cere azil în alte șase țări. Ce state nu vor să îl primească
Fostul consultant al Agenției Naționale de Securitate NSA Edward Snowden, căutat pentru spionaj de Statele Unite și blocat de 13 zile într-un aeroport din Moscova, a cerut azil în alte șase țări, a anunțat vineri Wikileaks, fără a preciza despre ce țări este vorba.
Edward Snowden, care anterior a trimis cereri de azil în 21 de țări, “a solicitat azil în alte șase țări”, a declarat site-ul fondat de Julian Assange, pe contul de Twitter.
Acest site, aflat la originea divulgării a mii de documente secrete, a precizat că nu va divulga “pentru moment” numele celor șase țări în care Edward Snowden a solicitat azil, “de teama unei tentative de ingerință din partea Statelor Unite”.
Situația fugarului american, aflat la originea dezvluirilor despre un program secret american de supraveghere a comunicațiilor mondiale, s-a lovit de refuzul a numeroase țări de a-i acorda azil
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro